„Am văzut o dezvoltare a unui subiect, chiar în această după-amiază, despre ce se va întâmpla cu viitorul secretar general al NATO, cine va ocupa această poziţie. Am fost întrebat şi de alţi colegi ai dumneavoastră, inclusiv care scriu pentru presa internaţională. Este un subiect de interes nu numai în România, evident, dar în clipa de faţă, în numele Guvernului nu am date pentru a comunica pe acest subiect”, a spus, joi, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, întrebat de jurnaliști dacă România a notificat, de la nivelul Guvernului, că intenționează să îl nominalizeze pe preşedintele Iohannis pentru funcţia de secretar general al NATO.
România i-ar fi notificat pe ceilalţi membri NATO că intenţionează să îl nominalizeze pe Klaus Iohannis drept candidat la funcţia de secretar general al NATO, potrivit mai multor surse, printre care jurnaliştii de la Bloomberg.
Informaţia privind o propunere a lui Iohannis pentru cea mai importantă poziţie din NATO vine în ziua în care s-a aflat că Joe Biden, dar şi guvernul britanic îl susţin pe premierul olandez Mark Rutte pentru a fi următorul şef al NATO.
(sursa: Mediafax)