x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Fifor confirmă cererea SUA pentru noi forțe la Marea Neagră

Mihai Fifor confirmă cererea SUA pentru noi forțe la Marea Neagră

de Redacția Jurnalul    |    10 Mar 2026   •   22:45
Mihai Fifor confirmă cererea SUA pentru noi forțe la Marea Neagră
Sursa foto: FB/Fifor anunță rolul crucial al României în noua strategie defensivă a SUA

Fostul ministru al Apărării Mihai Fifor spune că analiza în cadrul CSAT a solicitării SUA de a disloca temporar capabilități militare în România este un demers „firesc și responsabil”.

„Spațiul public este acaparat în ultimele ore de o nouă temă: solicitarea Statelor Unite privind dislocarea temporară pe teritoriul României a unor capabilități militare și implicațiile pe care o astfel de decizie le-ar avea pentru țara noastră. Este important însă să spunem foarte clar: nu există niciun motiv de panică”, spune social-democratul.

El arată că discuția care va avea loc în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării reprezintă o procedură instituțională normală, prin care statul român analizează implicațiile de securitate ale unor evoluții regionale.

Deputatul PSD susține că românia este membră NATO și are un Parteneriat Strategic solid cu Statele Unite ale Americii.

„Cooperarea militară dintre cele două state nu este una ad-hoc, ci se desfășoară în baza unui cadru juridic bine stabilit. Este vorba despre Acordul privind activitățile forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României, semnat în 2005 și ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 268/2006. Acest acord stabilește condițiile în care forțele americane pot utiliza facilități militare din România pentru rotația de trupe, exerciții, tranzit sau activități logistice, inclusiv în baze precum Mihail Kogălniceanu, care are de ani buni un rol important în cooperarea militară aliată pe flancul estic al NATO”, scrie Mihai Fifor pe Facebook.

El susține că „astfel de solicitări au mai existat de-a lungul timpului, inclusiv anul trecut, în contextul evoluțiilor de securitate din regiune”.

Social-democratul spune că analiza subiectului în CSAT este un demers firesc și responsabil, parte a modului în care România își exercită rolul de aliat serios și predictibil.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reunește miercuri, la ora 9:30. Ședința a fost convocată de președintele Nicușor Dan și va avea loc la Palatul Cotroceni.

(sursa: Mediafax)

 

×
Parteneri