x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Gâdea anunţă că Antena 3 a făcut două petiții care vin în apărarea telespectatorilor umiliți de o parte a presei

Mihai Gâdea anunţă că Antena 3 a făcut două petiții care vin în apărarea telespectatorilor umiliți de o parte a presei

22 Feb 2016   •   21:52
Mihai Gâdea anunţă că Antena 3 a făcut două petiții care vin în apărarea telespectatorilor umiliți de o parte a presei

Mihai Gâdea a revenit luni seară cu o nouă ediție explozivă Sinteza zilei, unde va prezenta un document care va da cea mai grea lovitură în scandalul evacuării Antena 3.

”M-am uitat stupefiat ca și dumneavoastră la un val de ură care s-a abătut nu doar asupra noastră, ci și asupra telespectatorilor noștri. La toate acestea nu am auzit pe nimeni care sa vină și să spună așa ceva este imposibil”, a spus Mihai Gâdea, la începutul emisiunii.

Mihai Gâdea a anunțat, luni seară, că Antena 3 a făcut două petiții care vin în apărarea telespectatorilor umiliți de o parte a presei, una dintre ele fiind adresată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

×