x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Un angajat al minei Lupeni a fost găsit spânzurat la locul de muncă

Un angajat al minei Lupeni a fost găsit spânzurat la locul de muncă

08 Apr 2013   •   10:44
Un angajat al minei Lupeni a fost găsit spânzurat la locul de muncă

Un angajat al minei Lupeni a fost găsit spânzurat, luni dimineaţă, în atelierul mecanicilor de locomotivă în care lucra, bărbatul lăsând un bilet pe care era notat doar numărul de telefon al familiei. "Primele constatări la locul incidentului indică faptul că este vorba despre sinucidere", se arată într-un comunicat de presă transmis de SNH. Directorul Minei Lupeni, Sorin Sandu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că bărbatul a fost găsit de către un coleg de serviciu care a venit luni dimineaţă la program. Potrivit acestuia, primele indicii arată că bărbatul s-a spânzurat în atelier, încă de sâmbătă. Lângă bărbat a fost găsit un bilet pe care era notat doar numărul de telefon al familiei. Bărbatul, Attila Eke, avea 43 de ani, era lăcătuş şi avea o vechime de 25 de ani şi nouă luni la Mina Lupeni. Bărbatul era divorţat şi avea un copil minor.

×