x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Culturii, informații de ultimă oră despre cele patru piese din tezaurul dacic, furate de la Muzeul Drents

Ministerul Culturii, informații de ultimă oră despre cele patru piese din tezaurul dacic, furate de la Muzeul Drents

de Redacția Jurnalul    |    26 Ian 2025   •   13:20
Ministerul Culturii, informații de ultimă oră despre cele patru piese din tezaurul dacic, furate de la Muzeul Drents
Sursa foto: wikipedia

Expoziția „Dacia, Regatul aurului și argintului” a fost asigurată contra unei sume de peste 30 de milioane de euro, spune directorul Muzeului Național de Istorie, Ernest Oberländer-Târnoveanu. Patru piese din tezaurul dacic au fost furate, sâmbătă dimineață, din Muzeul Drents.

„De ce a ales Muzeul Național să organizeze o expoziție la Drents, la muzeul din Asen? Și în cazul acesta constat că nimic nu este mai rapid în a se propaga decât lucrurile neadevărate, ca să nu spun fake news. Da, Asen este un oraș de 70.000 de locuitori, situat într-o provincie extrem de bogată și extrem de industrializată a Olandei. Spre deosebire de România, unde sistemul muzeelor este foarte ierarhizat, în Olanda există zeci de muzee importante în orașe mai mici”, spune Directorul Muzeului Național de Istorie, Ernest Oberländer-Târnoveanu.

El afirmă că Muzeul din Drents „este cel mai vechi muzeu de arheologie din Olanda și în același timp este unul din cele mai moderne muzee din Olanda”.

„Nu întâmplător, când ne-au contactat, colegii de la Muzeul Drents au dorit să prezinte civilizația dacică pentru că au considerat că este una din marile civilizații europene care nu este cunoscută aproape deloc în Olanda ca și în Occident. Și pentru acest motiv au investit sume importante și resurse umane pentru realizarea acestei expoziții. Vreau să vă spun că numai contribuția primăriei la realizarea muzeului a fost de 500.000 de euro. De asemenea, muzeul a primit și o subvenție din partea Guvernului Olandei, având în vedere interesul și importanța pe care Guvernul și autoritățile olandeze o atribuie culturii dacice și culturii europene în general”, adaugă Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Târnoveanmu precizează că sistemul de securitate a fost verificat pe două paliere.

„Pe de o parte asigurătorul și colegi de-ai noștri care au verificat sistemul. Înainte de a demara discuțiile, noi am solicitat documentul cu datele tehnice ale clădirii și cu sistemul de securitate. La datele primite, asigurătorul a solicitat măsuri suplimentare. Noi am cerut vitrine speciale, antifurt. Asigurătorul este o firmă mare olandeză”, mai spune directorul Muzeului Național de Istorie.

Toată expoziția, a precizat el, a fost asigurată contra sumei de peste 30 de milioane de euro.

Târnoveanu afirmă că este primul jaf al unui muzeu european în care s-a folosit explozibil.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×