x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul de Interne se reorganizează cu ajutorul lui Virgil Ardelean

Ministerul de Interne se reorganizează cu ajutorul lui Virgil Ardelean

12 Mar 2009   •   00:00

Se pare că Ministerul Administraţiei şI Internelor condus de Dan Nica se va reorganiza cu ajutorul lui Virgil Ardelean. Potrivit unor surse din Ministerul de Interne se vor reorganiza: Direcţia Centrală de Analiza Informaţiilor şi Direcţia Logistică, ambele din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar din cadrul ministerului, Direcţia Logistică şI Corpul de Control.



Totodată, în cadrul Poliţiei Comunitare vor fi formate echipe mixte din: jandarmi, agenţi de poliţie şi poliţişti comunitari. 

Chestorul de poliţie, Virgil Ardelean poreclit "Vulpea" este în prezent directorul Direcţiei Generale, Organizare şI Planificare Misiuni, din cadrul Ministerului de Interne. 

Se pare că datorită reorganizării şi restructurării din cadrul Ministerului de Interne, Monitorul Oficial va fi deschis până târziu în noapte.   

Legat de restructurări, purtatorul de cuvant al Ministerului de Interne, Marius Tache a declarat că: "până în acest moment nu se ştie nimic oficial legat de aceste schimbări, pentru că ministrul este în şedinţă".

×
Subiecte în articol: observator