x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății: De la începutul anului, în România au fost 29 de donatori de organe

Ministerul Sănătății: De la începutul anului, în România au fost 29 de donatori de organe

15 Apr 2022   •   17:30
Ministerul Sănătății: De la începutul anului, în România au fost 29 de donatori de organe

Ministerul Sănătății anunță că de la începutul anului, în România au fost 29 de donatori de organe. Pandemia a afectat activitatea, au stabilit specialiștii.

Statistica a fost prezentată vineri, cu ocazia Zilei Naționale a Transplantului. Conform documentului, în 2005 au fost 11 donatori de organe, în 2013, numărul a crescut până la 132, iar în 2014, s-a ajuns până la 138. Ulterior, numărul donatorilor a scăzut, iar pandemia de COVID-19 a afectat activitatea de transplant. În 2020 au fost 66 de donatori, iar în 2021, 47. În primele luni ale anului 2022 au fost 29 de donatori.

Autoritățile anunță că activitatea de donare a fost reluată în mai multe spitale din țară. În plus, au fost semnate acorduri de colaborare în domeniul transplantului cu Italia și Bulgaria.

„Ministerul Sănătății tocmai a terminat protocoalele și ghidurile de practică medicală standardizate în domeniul transplantului, după care vor lucra medicii din toate centrele acreditate din țară. Un proiect realizat în premieră în România, prin fonduri europene. În ghiduri sunt prevăzute și criteriile după care vor fi aleși bolnavii care vor beneficia de transplant. În plus, ne propunem să dezvoltăm și să implementăm funcționalitățile registrului național de transplant, astfel încât alegerea să fie bazată pe criterii obiective”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

În prezent, mii de pacienți din România sunt pe listele de așteptare pentru transplant.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: donatori de organe