x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Digitalizării, victimă a tehnologiei deepfake. A depus plângere penală pentru înșelătorie informatică

Ministrul Digitalizării, victimă a tehnologiei deepfake. A depus plângere penală pentru înșelătorie informatică

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2024   •   22:29
Ministrul Digitalizării, victimă a tehnologiei deepfake. A depus plângere penală pentru înșelătorie informatică

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării Sebastian Burduja a anunțat luni că a depus o plângere penală după ce imaginea și vocea i-au fost folosite într-o înșelătorie informatică.

„Am depus azi plângere penală împotriva unei înșelătorii informatice care a utilizat abuziv imaginea mea și vocea mea. Se mai numește și . O pagină falsă numită m-a prezentat promovând o schemă de investiții fictivă a companiei Enel, solicitând bani în mod ilegal. Această înșelătorie vizează inducerea în eroare a publicului și vă rog să o raportați ca atare. Am deplină încredere că instituțiile abilitate vor sancționa exemplar făptașii”, a scris, luni seara, pe Facebook, Sebastian Burduja.

Conform acestuia, tehnologia deepfake devine o amenințare serioasă pentru democrație și securitate.

„În calitate de Ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, am inițiat anul trecut adoptarea Legii securității cibernetice, care a recunoscut oficial, în premieră, această amenințare. Apel public: fiți vigilenți! Evitați capcanele deepfake și site-urile fictive care cer bani. Tranzacțiile legitime, cum ar fi vânzarea de acțiuni sau emiterea de obligațiuni, se fac doar prin canale oficiale, verificate”, atrage atenția ministrul.

„Împreună cu companiile de stat din sectorul energetic, suntem în alertă pentru a combate dezinformarea și pentru a proteja securitatea energetică. Orice activitate suspectă va fi raportată autorităților”, a precizat Burduja.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Sebastian Burduja deepkafe