x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Educaţiei: Peste 83% din elevi au optat pentru ora de religie

Ministrul Educaţiei: Peste 83% din elevi au optat pentru ora de religie

06 Mar 2015   •   13:38
Ministrul Educaţiei: Peste 83% din elevi au optat pentru ora de religie
Sursa foto: b365.ro

Astăzi, 6 martie, este ultima zi în care elevii pot opta pentru ora de religie. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, într-un interviu la RFI, că cea mai mare parte din elevi a optat pentru a frecventa acest curs opţional. În Capitală, 3 din 4 elevi au depus cerere pentru a participa la ora de religie.

"În sistemul informatic centralizat, la nivelul zilei de ieri, aveam înregistrate un număr de 1.966.825 de cereri. Asta înseamnă, faţă de baza de raportare, un procent de 83,2%", a declarat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu mai spune că "situaţia defalcată pe cele 42 de inspectorate şcolare arată un maximum de 96,6% şi un minimum de 64%. Bucureştiul se situează sub media naţională, cu un procent de 76%".

Întrebat de ce crede că un număr atât de mare de elevi au optat pentru a frecventa ora de religie în contextul dezbaterii aprinse din spaţiul public, Sorin Cîmpeanu a spus că la finalul procesului de înscriere, se va face o analiză sociologică pentru a afla motivele care au determinat acest procent.

×