x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Finanţelor, invitat miercuri, în plen, la Ora Guvernului

Ministrul Finanţelor, invitat miercuri, în plen, la Ora Guvernului

26 Apr 2022   •   18:00
Ministrul Finanţelor, invitat miercuri, în plen, la Ora Guvernului

Ora Guvernului va avea loc miercuri, de la ora 11,00, în plenul Senatului, la dezbaterile politice solicitate de grupul parlamentar al USR fiind invitat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a decis marţi Biroul permanent.

Potrivit site-ului Senatului, tema dezbaterii este "Perspectiva deteriorării puterii de cumpărare a românilor, a finanţelor publice şi a echilibrelor macroeconomice ale României". 

×
Subiecte în articol: adrian caciu