Blocajul care afectează întreg sistemul judiciar din cauza nevalidării membrilor Consiliului Superior al Magistraturii l-a determinat pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, să iasă la scenă publică cerând Senatului să pună în practică Deciziile CCR nr. 53 şI 54 din ianuarie 2011 privind validarea a opt membri CSM.
“În calitate de ministru al Justiţiei formulez şi un apel individual către fiecare dintre senatori, indiferent de aparatenenţa politică, să dea curs punerii în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale, în sensul validării celor opt magistraţi aleşi legal în Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a evita consecinţe neprevăzute, într-un context în care interesele noastre în plan european sunt afectate de situaţia internă legată de corupţie şi blocarea unor dosare ale Justiţiei prin măsuri politice.
De asemenea, se impune notat faptul că situaţia creată produce o serioasă îngrijorare în sistemul judiciar, fapt semnalat prin scrisoarea preşedinţilor de curţi de apel, a procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi a Procurorului General al României.
îmi exprim încrederea şi speranţa că şi de această dată, Senatul României, distinşii domni senatori, vor lăsa deoparte disputele politice şi vor da curs dispozitivului deciziei Curţii Constituţionale, validând cei opt magistraţi legal aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii”, a declarat luni ministrul Justiţiei.
Cătălin Predoiu a averizat că deja există o serioasă îngrijorare a mediilor europene de profil, exprimată prin luările de poziţii din partea unor organizaţii paneuropene ale magistraţilor, cum ar fi MEDEL şi Reţeaua Consiliilor Judiciare.
“Validarea de către Senat a celor opt magistraţi aleşi în conformitate cu legea în Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă, în lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, singura opţiune legală, având în vedere dispoziţiile art.147 alin 4. din Constituţie, care prevăd obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale. Orice altă soluţie decât cea prevăzută în decizia Curţii Constituţionale ar fi contrară Constituţiei. Formulez un apel către Preşedintele Senatului şi către Biroul Permanent al Senatului, să iniţieze procedurile necesare punerii în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale”, a declarat Cătălin Predoiu.
Ministrul Justiţiei arată că validarea celor opt magistraţi legal aleşi în CSM va permite normalizarea funcţionării acestuia şi eliminarea oricărei incertitudini privind conducerea treburilor Justiţiei.
“CSM este o instituţie care îşi are izvorul în Constituţie, orice amânare directă sau indirectă a constituirii şi asigurării funcţionalităţii acestuia reprezintă o atingere adusă Constituţiei, cu atât mai mult cu cât este dispusă expressis verbis de decizia Curţii Constituţionale, precitată.”, a spus Predoiu. Oficialul a precizat că întârzierea în validarea celor opt magistraţi legal aleşi în CSM subminează încrederea în stabilitatea instituţională a acestuia, “alimentează ideea blocării activităţii sale din interese politice, creează premisele blocajului funcţional”, cum ar fi în cazul încuviinţării unor măsuri cerute de procuror sau numirea de noi judecători la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ministrul Justiţiei a făcut aceste precizări publice deoarece în discuţia politicienilor se află varianta de a nu pune în aplicare Deciziile Curţii Constituţionale. “Se discută despre amânarea sine die a validării celor opt magistraţi aleşi legal, sau invalidarea întregii liste, până când ar interveni o eventuală decizie a instanţei de drept comun de admitere a recursului formulat de un candidat neeligibil, anterior deciziei Curţii Constituţionale. O astfel de situaţie ar conduce la o contrapunere a deciziei instanţei de drept comun cu decizia Curţii Constituţionale, creându-se în acest fel un pretext pentru ignorarea deciziei Curţii Constituţionale.”, a spus Predoiu.
Ministrul Justiţiei a precizat că un astfel de scenariu va produce efecte negative asupra credibilităţii noastre ca stat membru al Uniunii Europene, în raport cu responsabilităţile pe care ni le-am asumat în reformarea Justiţiei. “Suntem într-un moment foarte important al relaţiei noastre cu Comisia Europeană şi Statele Membre, care trebuie gândită pe termen lung pe toate palierele politice, atât cele care ţin de executiv, cât şi cele care ţin de legislativ. Această relaţie se va configura pe termen lung în funcţie de modul în care vom şti să rezolvăm împreună agenda modernizării Justiţiei.”, a atenţionat ministrul Justiţiei.
Instanţele şi Parchetele fac corp comun: cer rezolvarea urgentă a crizei CSM
Înainte de a a ieşi cu aceste declaraţii, ministrul Justiţiei a luat notă de situaţia creată la instanţa supremă, activitatea acesteia fiind afectată de stagnarea procesului de numire de noi judecători, de care este nevoie urgentă, în special în activitatea Secţiei Penale. “întârzierea validării de către Senat a celor opt magistraţi legal aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii conduce la întârzierea numirii de noi judecători la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecători de care aceasta are nevoie urgentă,” potrivit comunicatului emis de instanţa supremă. Şi procurorii generali din toată ţara, precum şi preşedinţii Curţilor de Apel au cerut prin scrisoare deschisă Senatului luarea de urgenţă a tuturor măsurilor care se impun pentru ca în cel mai scurt timp să fie asigurată componenţa Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât activitatea acestuia să fie reluată.