x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Pintea trage un semnal de alarmă cu privire la criza de sânge

Ministrul Pintea trage un semnal de alarmă cu privire la criza de sânge

24 Iul 2018   •   11:24
Ministrul Pintea trage un semnal de alarmă cu privire la criza de sânge

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, prezentă marţi la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, a tras un semnal de alarmă privind criza de sânge. 

"În general, în lunile de vară, Bucureştiul şi nu numai se confruntă cu o majoră criză de sânge. Este vorba de perioada concediilor, sunt multe accidente rutiere, sunt operaţii planificate, astfel încât nevoia de sânge este foarte mare, iar numărul donatorilor scade. În mod normal, pentru a asigura necesarul de sânge în Bucureşti, ar fi nevoie de 300 - 400 de donatori pe zi. Azi dimineaţă, până la această oră, erau înscrişi 140, ceea ce e absolut insuficient. Asta înseamnă foarte multe probleme, de aceea prezenţa mea aici împreună cu doamna director e practic un semnal de alarmă şi o rugăminte pentru cei care pot să doneze să o facă", a spus Pintea. 

Ea a precizat că în toată ţara există această problemă în perioada de vară, dar cel mai acut ea se resimte în Bucureşti. AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorina pintea criza de sange