"Au dorit procurorii să ştie dacă (n.r. - Valentin Preda) avea anumite atribuţii şi dacă la un moment dat era normal să se găsească într-un anumit loc. (...) Mi se pare totuşi puţin deplasat, nu în ceea ce mă priveşte, ci în ceea ce priveşte poziţia unui ministru, să fie chemat până la DNA pentru a da o astfel de declaraţie. Dar fiind un om ca toţi oameni, am venit aici şi am dat aceste declaraţii. I-am spus şi domnului procuror, consideram că se putea face acest lucru fără să cheme un demnitar al statului român la DNA, mai ales că ştiţi foarte bine ce înseamnă prezenţa unui demnitar la DNA, cel puţin ca imagine publică şi ca aspect în media", a afirmat Fenechiu, care a precizat că nu poate da mai multe amănunte, deoarece este un dosar în lucru.
----------------------------------------------------
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este audiat, la această oră, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Fenechiu a ajuns în sediul Direcţiei în jurul orei 8:30, însoţit de avocatul său.
Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, Relu Fenechiu a fost chemat la DNA în calitate de martor în dosarul lui Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Preda este urmărit penal într-un dosar de corupţie legat de scurgeri de informaţii din dosare penale. Alături de Preda, în acest caz este urmărit penal Dan Emil Manolachi, ofiţer de poliţie judiciară în DNA.
Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2012 - 18 februarie 2013, Manolachi, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară angajat la DNA, a transmis unor persoane neautorizate informaţii confidenţiale şi date care constituie secrete de stat din dosare penale la care avea acces în virtutea atribuţiilor de serviciu, în acest fel zădărnicind cursul unor anchete penale aflate în instrumentare la Direcţie.
În acelaşi interval de timp, a arătat DNA, cu ajutorul lui Manolachi, Valentin Preda, pe atunci secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a beneficiat de o serie de informaţii confidenţiale şi secrete de stat conţinute în dosare penale aflate în instrumentare, pe care le-a valorificat în scop personal sau în folosul unor alte persoane din anturajul său.
În 19 februarie, premierul Victor Ponta l-a demis pe Preda din postul de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, după ce acesta a fost ridicat de procurorii DNA.
În urma audierilor la DNA, Preda a primit interdicţie de a părăsi localitatea, aceeaşi măsură fiind dispusă în cazul lui Manolachi.
Citește pe Antena3.ro