x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Turismului: Au fost deja prevăzute sumele necesare acordării tichetelor de vacanţă şi pentru acest an

Ministrul Turismului: Au fost deja prevăzute sumele necesare acordării tichetelor de vacanţă şi pentru acest an

28 Mar 2019   •   16:49
Ministrul Turismului: Au fost deja prevăzute sumele necesare acordării tichetelor de vacanţă şi pentru acest an

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat joi, la Constanţa, că şi în 2019 vor fi acordate tichete de vacanţă tuturor beneficiarilor prevăzuţi de lege, fiind alocate deja sumele necesare în bugetele ministerelor.

"Au fost deja prevăzute sumele în bugetele tuturor ministerelor, cu siguranţă şi anul acesta vor fi distribuite tichetele de vacanţă. Este important să le acordăm în continuare pentru că au fost un motor de dezvoltare a industriei turismului. Anul trecut, aici pe litoral, gradul de umplere a fost de aproape 100% şi acest fapt s-a datorat în special acestor tichete de vacanţă. Bugetul a fost aprobat aşa că, cu siguranţă, oamenii or să le primească cât mai curând. Sunt şi în variantă electronică, deci se pot accesa şi cu card, depinde doar de operator cum doreşte să achiziţioneze", a spus Trif.

El a afirmat, totodată, că sectorul turismului a cunoscut în ultimul an un reviriment pe fondul facilităţilor fiscale şi acţiunilor directe de promovare.

"Să nu uităm că am acordat şi alte facilităţi fiscale industriei - vorbim de TVA de 5%. Nu ne oprim aici, vrem să facem o promovare agresivă anul acesta şi să intrăm şi pe pieţele externe. Avem un videoclip nou care este deja un succes. Avem peste 6, 5 milioane impact doar pe postarea noastră de pe Facebook. Deci o să ieşim şi cu acest videoclip extern, dar şi prin alte metode, astfel încât să putem să promovăm la maxim turismul din România", a declarat ministrul de resort. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tichete vacanta Bogdan Trif