Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O echipă medicală de la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arşi din Capitală a reuşit să salveze viaţa un bolnav cu arsuri pe 95 la sută din suprafaţa corpului, în condiţiile în care literatura de specialitate dă şanse de supravieţuire sub unu la sută într-un astfel de caz
În 19 ianuarie 2009, un tânăr de 20 ani a fost adus la Spitalul de Arşi din Capitală cu arsuri de gradul doi B şi trei pe 95 la sută din suprafaţa corpului, însă fără arsuri de căi respiratorii superioare. Pacientul fusese adus la trei zile de la accident cu arsuri "prin flacără". A încercat să dea foc unor vreascuri, uitând să dea de-o parte sticla de doi litri plină cu benzină. Sticla a explodat. Focul l-a cuprins pe tânăr care a încercat să stingă vâlvătaia aruncându-se la pământ. Ardea de viu, relatează medicul Dan Radu Calotă, unul dintre membrii echipei care l-au tratat pe tânăr timp de două luni şi jumătate, până la vindecare.
Medicii nu i-au dat nicio şansă, ba mai mult au anunţat familia tânărului Cătălin Gherghina dintr-un sat de lângă Târgovişte, că bărbatul va muri.
"Nu i-am dat nicio şansă, iniţial. Ne-am adunat toată echipa şi am decis să-l tratăm conservator. Am comunicat şi familiei că va muri. Ne aşteptam să moară într-o săptămână cum se întâmplă, potrivit statisticilor, în toată lumea. L-am tratat conservator aproape două săptămâni, până în ziua în care am văzut că începe să epitelizeze şi să-şi vindece singur leziunile care se puteau vindeca de la sine, adică cele de gradul doi B şi care reprezentau cam 30-35 la sută din suprafaţa corpului", a explicat medicul.
Văzând că practic are de gând să se lupte cu viaţa, medicul a cerut ajutorul profesorului Dan Enescu, şeful clinicii de arşi de la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, pentru că "era nevoie de piele, de foarte multă piele".
"Din păcate banca de piele de la spitalul de copii era aproape goală. Totuşi, profesorul Enescu ne-a dat ce avea. Am reuşit să acoperim cam 18 la sută din suprafaţa corpului. Apoi am cerut familiei să doneze piele. Am făcut o excizie mare de 25 la suă iniţial, apoi la câteva zile am făcut o a doua excizie şi tot nu era suficient. Am abordat metoda sandwich, adică din puţinul pe care îl avea el pe scalp am expandat grefele, adică dintr-o grefă am făcut şase ca o plasă. Peste am pus grefele de la mama şi fratele lui, în mai multe etape. Am reuşit până la urmă să acoperim tot corpul ars cu piele prelevată de pe scalp şi de pe tălpi, dar şi cu cea donată de la rudele lui. În cazuri extreme recoltăm piele chiar de pe organele genitale. Aici nu a fost cazul, deşi am luat în calcul o astfel de posibilitate", a mai spus medicul.
După cinci etape de transplant, în 30 martie tânărul a fost externat. A plecat pe picioare. Mai are zone mici care se vor închide spontan sau vor mai fi operate, peste două săptămâni.
"Am făcut tot ce ne stătea în putinţă în astfel de cazuri. Suntem destul de aproape de clinicile europene. Am mai avea nevoie de un anume tip de salon cu pat şi flux laminar separat, cu grup sanitar propriu, din care bolnavul nu iese. El este operat şi tratat în acel salon, întrucât în cazul arsurilor există un mare risc de infecţii nosocomiale cu pioceanic", a adăugat Calotă.
Toţi medicii din echipa care l-a tratat pe dâmboviţean au lucrat în Franţa. Ei spun că tânărul "a avut baterii foarte pline să se lupte, să epitelizeze singur şi să îi forţeze pe medici să acţioneze, în condiţiile în care şansele de supravieţuire erau mult sub unu la sută".
"Un rol, important în tratarea bolnavului ars îl are lucrul în echipă. Sigur, Cătălin Gherghina a avut noroc cu donatorii de piele, cu medicii, cu asistentele, dar peste toate a predominat dorinţa lui de a trăi. Un astfel de caz costă enorm, este foarte greu de tratat şi este şi mai greu dacă are un moral scăzut", a spus doctorul Gavril Hodărnescu, un alt membru al echipei.
Din echipă nu au lipsit asistentele, infirmierele şi nici psihologul clinician, un specialist abia zărit în spitalele din România.
"Esenţial pentru vindecare şi suravieţuire, conform unor studii din Anglia este consilierea, terapia şi suportul oferit de psiholog. Rata de supravieţuire creşte cu până la 70 la sută în cazul în care bolnavul este consiliat de psihologul clinician, întrucât cea mai mare problemă la bolnavi este, înainte de operaţie, anxietatea, iar post operator - depresia. La ars, cea mai mare problemă este durerea. Dacă arsura a afectat faţa şi mânile, bolnavul se vede ca un mic monstruleţ şi tot aşa este perceput de cei din jur. Este foarte greu să mai trăiască normal", explică Manuela Păduraru, psiholog clinician, care a precizat că în România oamenii abia dacă fac diferenţa dintre psiholog şi psihiatru.
Iar în spitalele din România nu există foarte mare inserţie la nivel clinic al psihologului, nici măcar medicul de familie nu lucrează cu un psiholog, a mai spus Păduraru.
Cu toate greutăţile şi lipsurile sistemului sanitar românesc, fără saloane speciale cu circuite laminare, dar cu o echipă medicală de excepţie, bărbatul de 20 de ani a fost salvat.
"Am fost convins că mă fac bine, că voi dovedi boala, că voi trăi, deşi am văzut moartea cu ochii. Am fost optimist, dar nu cred că mă voi mai apropia vreodată de foc. Nici măcar de o brichetă", a spus Cătălin Gherghina, părăsind spitalul care i-a redat viaţa.
Mediafax
