x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea, declarație inedită în propria sa emisiune: „Nu se mai poate trăi în această țară. Fiul meu nu își va petrece viața în această țară”

Mircea Badea, declarație inedită în propria sa emisiune: „Nu se mai poate trăi în această țară. Fiul meu nu își va petrece viața în această țară”

03 Oct 2017   •   07:49
Mircea Badea, declarație inedită în propria sa emisiune: „Nu se mai poate trăi în această țară. Fiul meu nu își va petrece viața în această țară”

Mircea Badea s-a arătat revoltat de „isteria” care s-a propagat în legătură cu prețul la benzină și Roborul. Realizatorul a mărturisit în emisiunea „În Gura Presei” și că a luat decizie radicală în ceea ce îl privește pe fiul său.

„M-am dus și eu să-mi pun benzină, iar băiatul de la benzinărie îmi spune: „S-a scumpit!”. Am ajuns la casă, mi se spune: „E mai scumpă acuma”. Cu cât s-a scumpit? „Cu cinci bani”. 5 bani ori 40 de litri, doi lei. Adică am înțeles și propaganda, am înțeles și isteria, iar discuțiile despre asta și despre Robor, adică pot fi subiecte, dar noi, în România, am avut benzina șase lei acum un an și jumătate. Zici că s-a triplat prețul”, a declarat Mircea Badea.

„Orice logică aș fi încercat să aplic, mi s-a rupt filmul. Iar discuțiile despre Robor frizează oligofrenia. (...) E inuman de stupid ce se întâmplă la nivel de discuție, de mental”, a mai spus realizatorul.

 

„Nu se mai poate trăi în această țară. Singurul lucru la care mă gândesc este că eu voi face tot ce voi putea ca fiul meu să nu trăiască în această țară. Am luat eu această decizie pentru el, o să i-o comunic și lui sper că o să fie de acord. Fiul meu nu își va petrece viața în această țară”, a concluzionat Mircea Badea.

×
Subiecte în articol: mircea badea