x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea: În cazul Liviei Stanciu, este şi tupeu, şi nesimţire, şi cinism, şi sfidare

Mircea Badea: În cazul Liviei Stanciu, este şi tupeu, şi nesimţire, şi cinism, şi sfidare

28 Mai 2015   •   23:30
Mircea Badea: În cazul Liviei Stanciu, este şi tupeu, şi nesimţire, şi cinism, şi sfidare

Mircea Badea a comentat declaraţia şefei ICCJ care refuză să-şi dea demisia în urma scandalului Rarinca, spunând că, în cazul Liviei Stanciu vorbim, printre altele, de tupeu şi sfidare.

"În cazul doamnei Liviei Stanciu este şi tupeu, şi nesimţire, şi cinisim, şi sfidare. Şi am senzaţia că dânsa poate călca pe cadavre fără să clipească, nu are niciun fel de crampă de natură morală. Dânsa a făcut un lucru absolut oribil: a trimis un om nevinovat şase luni la puşcărie, ca atare nu am niciun fel de aşteptări de la doamna Stanciu, dânsa este capabilă de lucruri oribile. La fel, nu am niciun fel de aşteptări de la doamna Kovesi", a spus Mircea Badea, joi, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

"Aş fi avut nişte aşteptări de la preşedintele KIaus Iohannis care a făcut o eschivă penibilă la demersul lui Tăriceanu. (...) cred că preşedintele României, care este şi preşedintele tuturor românilor, poate avea o poziţie publică, de condamnare a unei astfel de situaţii şi poate solicita public o reacţie din partea Liviei Stanciu", a comentat Mircea Badea.

Nu în ultimul rând, Badea a reiterat ideea unui marş de solidaritate cu Mariana Rarinca.

"Cred că ar trebui să ieşim în stradă, într-un marş de solidaritatea la adresa doamnei Rarinca. Cred că un marş de solidaritate, de susţinere cu doamna Rarinca, ar trebui făcut", a adăugat Mircea Badea.

Mariana Rarinca a stat 6 luni nevinovată în arest preventiv. Mariana Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe preşedinta Instanţei Supreme, Livia Stanciu, a fost achitată definitiv în urmă cu câteva zile. 

×