x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea: În ţara asta se întâmplă nişte lucruri grav defecte. Mă deprim!

Mircea Badea: În ţara asta se întâmplă nişte lucruri grav defecte. Mă deprim!

03 Iul 2015   •   10:43
Mircea Badea: În ţara asta se întâmplă nişte lucruri grav defecte. Mă deprim!

Mircea Badea, realizatorul emisiunii "În gura presei", a ajuns, joi 2 iulie , cu caravana jurnaliştilor Antena 3 în Târgovişte.

"În ţara asta se întâmplă nişte lucruri grav defecte, pentru că cetăţeni care plătesc impozite şi au drepturi depline într-o ţară din Uniunea Europeană au probleme de nerezolvat", a spus Badea, joi, după vizita oraşului.

Pe vremuri, important centru economic şi politico-militar, oraşul Târgovişte nu se poate lăuda acum cu o economie răsunătoare. Nici oamenii nu sunt tocmai fericiţi cu traiul pe care îl au.

"Nu pot eu, Antena 3, să ţin loc de Poliţie. Nu am cum să rezolv abuzurile din justiţia vieţii (...). Faptul că mulţi oameni te percep pe tine ca fiind singura lor salvare, mie mi se pare îngrozitor, pentru că îmi pasează mie o responsabilitate pe care nu am cum să o gestionez (...). Mă deprim", a mai spus Mircea Badea.

Sute de oameni au venit, joi, alături de vedetele Antenei 3 în centrul oraşului Târgovişte.




×