x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Badea, despre proaspăta mămică externată din spital în halat și șlapi

Mircea Badea, despre proaspăta mămică externată din spital în halat și șlapi

de Redacția Jurnalul    |    18 Dec 2023   •   10:15
Mircea Badea, despre proaspăta mămică externată din spital în halat și șlapi

Mircea Badea a vorbit la Antena 3 CNN despre cazul proaspetei mămici care a fost nevoită să plece din spital doar în halat și șlapi, în plină iarnă.

"Asta este brandul de țară. Îți dai seama cum s-au gândit cei de la spital să facă o garderobă și să o închidă la ora trei.  Absolut fabulos.

Dar totuși, dacă unul iese la opt? Asta e. România este țara care închide la nonstop", a declarat Mircea Badea.

Reamintim faptul că o tânără, care născuse în urmă cu trei zile, a fost externată cu pruncul nou-născut în brațe doar în halat, lenjerie intimă și șlapi pe motiv că garderoba de unde trebuia să își ia haine a închis la ora 15:00.

Proaspăta mămică a fost nevoită să parcurgă distanța de la spitalul din Baia Mare până acasă, la Vișeul de Sus, într-o cămașă de noapte murdară, aceasta fiind și haina în care născuse, dând viață unui bebeluș. 

×
Subiecte în articol: mircea badea mamica externata