x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Băsescu rămâne sub control judiciar! Poate pleca din judeţ, dar nu şi din ţară

Mircea Băsescu rămâne sub control judiciar! Poate pleca din judeţ, dar nu şi din ţară

12 Aug 2015   •   14:08
Mircea Băsescu rămâne sub control judiciar! Poate pleca din judeţ, dar nu şi din ţară
Sursa foto: Mircea Băsescu / FOTO: antena3.ro

Mircea Băsescu rămâne sub control judiciar și poate părăsi județul Constanța fără încuviințarea instanței, însă nu poate pleca din România, potrivit unei decizii a judecătorilor Tribunalului Constanța.

Potrivit magistraților, Mircea Băsescu are obligația "să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată".

Și în cazul lui Marian Căpățână judecătorii au dispus menținerea controlului judiciar și înlocuirea măsurii prin care era obligat să nu plece din București cu cea a obligării de a nu părăsi țara decât cu acordul instanței.

Sentințele judecătorilor pot fi contestate în 48 de ore de la pronunțare.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului.

După ce au fost cercetați în stare de arest preventiv, judecătorii au înlocuit respectiva măsură cu cea a arestului la domiciliu.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Sursa: Agerpres

×