Actorul Mircea Diaconu, fostul ministru liber al Culturii, s-a prezentat, în această dimineaţă, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru a fi audiat în legătură cu acuzaţiile ce i se aduc de procurori ca urmare a încheierii unor contracte în calitate de director de teatru cu soţia sa.
Mircea Diaconu a declarat, la sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, că mai este senator timp de trei zile şi că în continuare a decis să nu mai candideze retrăgându-se astfel din viaţa politică.
"Mai sunt trei zile senator, iar în rest am decis să nu mai candidez şi m-am retras din viaţa asta politică imediată. Asta pentru că mi-am ales singur demnitatea cea mai importantă, aia de cetăţean", a spus Diaconu, care a precizat că datoria sa de "simplu cetăţean" este să se supună autorităţilor.
"Dacă, de exemplu, un poliţist pe stradă mă opreşte şi-mi cere buletinul, îi dau buletinul", a afirmat Diaconu.
Întrebat ce va face în continuare, actorul a spus că va trece de la Loganul Senatului, "care e cam vechi, cam prăpădit", la maşina sa ARO 10, care "e mult mai bună şi mult mai tânără".
Mircea Diaconu a mai spus că în aproximativ cinci zile va începe lucrările la un film în care ar avea rolul principal pe care l-a catalogat ca fiind "un film de excepţie". "Peste cinci zile încep un film excepţional, care este mai bun decât un mandat întreg. Am un rol excepţional, se numeşte «Cu buletinul la Paris». Joc personajul principal, un amărât din zilele noastre, iar scenariul este foarte bun", a mai spus Mircea Diaconu (care a jucat în rolul principal în filmul «Buletin de Bucureşti», realizat în 1983-n.r.).
În 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti. ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, a promovat-o pe soţia sa în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, "în mod direct un folos material pentru soţia sa".
Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie 2012, urmărirea penală împotriva lui Diaconu. În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoştinţă de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cuturii.
Demisia sa a survenit hotărârii irevocabile a instanţei supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, întrucât a fost simultan senator şi director al Teatrului Nottara.