x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mircea Gutău contestă ordinul prin care i-a fost anulat mandatul de edil

Mircea Gutău contestă ordinul prin care i-a fost anulat mandatul de edil

01 Mar 2010   •   00:00

Fostul primar din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, a atacat, luni, la Tribunalul Vâlcea, în contencios administrativ, ordinul prefectului din 17 februarie, prin care i-a fost anulat mandatul de edil al municipiului, informează Mediafax.

Potrivit lui Octavian Fieroiu, avocatul lui Mircia Gutău, luni a fost înregistrată acţiunea prin care Mircia Gutău a atacat ordinul emis de prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu, ordin prin care îi era anulat mandatul de primar.

"Motive sunt foarte multe, printre care inadvertenţe şi încălcarea principiului fundamental de drept care spune că un act administrativ nu este retroactiv. Or, prefectul Ungureanu dă ordinul la 17 februarie, dar spune că se aplică cu 27 ianuarie", a declarat Octavian Fieroiu.
Mircia Gutău, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost arestat şi condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 27 ianuarie 2010, în dosarul "Mită la primărie".

Ulterior, prefectul Petre Ungureanu a emis, la data de 17 februarie, un ordin prin care se constata vacantarea funcţiei de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 27 ianuarie.
Luni, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, viceprimarul cu atribuţii de primar Romeo Rădulescu a fost votat şi validat să ocupe funcţia de primar interimar până la alegerile parţiale din aprilie.

Vâlcea fără al doilea viceprimar
Pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local au fost două puncte, alegerea unuia dintre cei doi viceprimari, Romeo Rădulescu şi Eusebiu Veţeleanu, pentru a ocupa funcţia de primar interimar şi desemnarea unui consilier local pentru noua funcţie vacantă de viceprimar. Romeo Rădulescu de la PD-L a obţinut 14 voturi pentru, iar Eusebiu Veţeleanu, tot de la PD-L, 7 voturi.

Cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi a primit vot negativ, deoarece Consiliul Local a considerat că timpul scurt rămas până la alegeri nu necesită un al doilea viceprimar.

Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a fost convocat în şedinţă extraordinară, deoarece prin ordinul prefectural emis la data de 17 februarie s-a constatat vacantarea postului de primar al municipiului, în condiţiile în care fostul primar Mircia Gutău a fost condamnat şi încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, din judeţul Argeş.

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, şi fostul viceprimar Nicolae Dicu au fost condamnaţi definitiv de instanţa supremă la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.
Mircia Gutău şi fostul viceprimar Nicolae Dicu au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că ar fi pretins 50.000 de euro, în perioada aprilie-iulie 2006, de la denunţătorul Constantin Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera acestuia un certificat de urbanism.

Gutău mai este judecat într-un alt dosar, în care este acuzat că ar fi păgubit statul cu 500.000 de lei prin fraude la achiziţii publice pentru locuri de joacă pentru copii. Procesul se judecă la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Mircea Gutău a fost declarat, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Municipal Râmnicu Vâlcea, cetăţean de onoare al municipiului.

×
Subiecte în articol: observator