Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri seară, contestaţia în anulare împotriva deciziei definitive prin care fostul edil vâlcean Mircia Gutău a fost condamnat la închisoare, implicit cererea sa de suspendare a hotărârii de executare a pedepsei de trei ani şi jumătate de detenţie.
Instanţa supremă a respins solicitarea lui Mircia Gutău pe motiv că nu este admisibilă, în principiu, contestaţia în anulare împotriva deciziei de condamnare a sa.
Surse judiciare au declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că cei trei magistraţi din completul care au judecat cererea lui Gutău au decis respingerea contestaţiei în anulare împotriva deciziei de condamnare a acestuia, astfel că solicitarea de suspendare a hotărârii judecătoreşti de condamnare făcută odată cu această contestaţie a rămas nefondată.
Instanţa supremă a dezbătut la termenul de miercuri, contestaţia în anulare formulată de avocaţii lui Mircia Gutâu şi ai fostului viceprimar Nicolae Dicu faţă de hotărârea prin care au fost condamnaţi definitiv la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, perioadă din care le-a fost scăzut intervalul de timp în care au fost ţinuţi în arest preventiv.
Discuţiile au vizat admisibilitatea în principiu a contestaţiei, precum şi cererea de suspendare a efectelor deciziei definitive de condamnare.
Avocatul lui Mircia Gutău, Veronel Rădulescu, a invocat faptul că instanţa supremă a comis mai multe vicii procedurale atunci când a decis rejudecarea cauzei şi condamnarea celor doi foşti edili vâlceni. El a menţionat că rejudecarea în vederea condamnării s-a făcut, contrar normelor legale în vigoare cu lipsa citării martorului denunţător din proces în vederea audierii.
Apărătorul lui Gutău a explicat că instanţa a amânat succesiv de două ori judecare procesului, în lunile noiembrie şi decembrie 2009, din motive obiective. Avocatul a mai arătat că instanţa supremă nu putea rejudeca în vederea condamnării, potrivit normelor legale în vigoare, decât dacă era dispusă să reia administrarea probelor din dosar şi audierea inculpaţilor şi a denunţătorului.
Rădulescu a spus că judecătorii instanţei supreme i-au întrebat pe fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău şi pe fostul viceprimar Nicolae Dicu dacă vor să dea declaraţie doar la termenul de judecată din luna noiembrie, dată la care procesul oricum s-a amânat din cauza unor motive obiective invocate de DNA. Avocatul a precizat că ulterior, la termenul din ianuarie 2010, instanţa supremă a decis să nu-i mai audieze pe Gutău şi Dicu şi că nu l-a citat pentru audiere nici pe martorul denunţător Constantin Popescu.
Avocatul lui Gutău a adăugat că instanţa supremă ar fi contrazis normele de procedură penală care arată că, în situaţia în care se decide reţinerea cauzei pentru rejudecare atunci când două instanţe inferioare decid achitarea, trebuie obligatoriu readministrat şi reverificat întreg probatoriul strâns atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.
Avocatul a mai spus că instanţa era obligată, în cazul rejudecării, să acorde un nou termen de judecată, termen în care să-i audieze pe inculpaţi şi pe denunţător, precum şi să revadă probele.
Avocatul a mai spus că instanţa era obligată, în cazul rejudecării, să acorde un nou termen de judecată, termen în care să-i audieze pe inculpaţi şi pe denunţător, precum şi să revadă probele.
Mediafax