Potrivit IGSU „pompierii români dislocați în Franța, alături de colegii lor francezi, rămân angrenați în eforturile de a opri răspândirea incendiului de pădure care se manifestă în apropierea localității Chanousse”.
„Deși sunt în misiune de peste 96 de ore, iar perioada lor de odihnă se desfășoară în aer liber, își continuă misiunea de protejare a comunităților locale. În ultimele 48 de ore, colegii noștri au avut sarcina de a alimenta toate dispozitivele de intervenție de pe teren, de a localiza și stinge focarele rămase, precum și de a supraveghea zonele afectate de incendiul de pădure”, a anunțat IGSU.
Pompierii români acționează cu patru autospeciale cu apă și spumă, o autocisternă și două autospeciale de primă intervenție și comandă. Alți pompieri români intervin în Grecia
„La datorie sunt și militarii români care intervin în sprijinul autorităților și comunităților elene. În jurul prânzului, au efectuat recunoașteri în zona localității Sapes și au rămas operativi pentru misiunile ulterioare solicitate de ofițerul de legătura. Acum ei intervin pentru limitarea și stingerea unui incediu care amenință localitatea Leptokarya, Evros”, a precizat IGSU.
Misiuni pe bandă rulantă pentru pompierii români din Franța și Grecia pic.twitter.com/jmr7gasdrU
— Jurnalul (@JurnalulN) August 25, 2023