x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mită pentru funcţii - Refuzaţi la arestare de Curtea Supremă

Mită pentru funcţii - Refuzaţi la arestare de Curtea Supremă

de Miruna Pasa Petru    |    Violeta Fotache    |    13 Dec 2007   •   00:00
Mită pentru funcţii - Refuzaţi la arestare de Curtea Supremă

Instanţa supremă a refuzat ieri arestarea preventivă a notarului Gheorghe Bucur şi a procurorilor Gheorghe Dumitru şi Eugen Cojocaru. Aceştia au primit doar interdicţia de a părăsi ţara.

CSM sau DNA, unde este buba?

După răzgăndirea Secţiei de procurori din cadrul CSM şi avizarea in miez de noapte a propunerii de arestare preventivă a procurorilor Gheorghe Dumitru şi Eugen Cojocaru, ieri, Instanţa supremă a respins cererea DNA privind arestarea lor şi a notarului Gheorghe Bucur. Ei au primit doar interdicţia de a părăsi ţara. DNA a declarat recurs.


Ezitarea iniţială a Secţiei de procurori din cadrul CSM in a aproba reţinerea procurorului Eugen Cojocaru, din cadrul Parchetului instanţei supreme, pare să fie confirmată de completul de judecată al Instanţei supreme. Ieri, această instanţă a decis să respingă nu doar cererea de arestare a acestui magistrat, ci şi solicitarea de arestare a procurorului Gheorghe Dumitru, precum şi pe cea a notarului Gheorghe Bucur. Rămăne de văzut care va fi verdictul la recurs.


RÃ...ZGĂNDIRE. Luni, Secţia de procurori din CSM a aprobat doar reţinerea "mituitorului" Gheorghe Dumitru, cel suspectat că "a plătit" 15.000 de euro pentru a căştiga, prin fraudarea concursului, postul de procuror general al Parchetului Curţii de Apel Piteşti. Procurorul Eugen Cojocaru, suspectat de indeplinirea rolului de "mituit", a scăpat de reţinerea pentru 24 de ore printr-un subterfugiu "de grădiniţă" folosit la momentul votării pro sau contra reţinerii. Gestul a fost catalogat drept inadmisibil de procurorul general Laura Kovesi. Declaraţia a intervenit chiar inainte de a doua şedinţă secretă a Secţiei de procurori din CSM, ţinută marţi seară, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au revenit cu a doua cerere in care cereau avizul pentru arestarea preventivă. Surprinşi probabil că li s-a cerut acest aviz şi pentru Cojocaru la doar o zi după refuzul dat pentru reţinerea de 24 de ore, membrii Secţiei au avut nevoie de patru ore şi jumătate pentru a decide ce să facă in acest caz. Fix la miezul nopţii a ieşit şi decizia: da, pentru arestare. In plus, potrivit legii, s-a dispus suspendarea din funcţiile deţinute de cei doi procurori, pănă cănd instanţa va pronunţa un verdict definitiv şi irevocabil in acest caz. Cum ar veni, la CSM s-a produs o intoarcere de 180 de grade in decurs de numai o zi.


RÃ...ZBOI INTRE STRUCTURI. Cei trei implicaţi in dosarul privind fraudarea examenului de promovare in funcţiile de conducere de la parchete, pentru care DNA a cerut arestarea, vor fi cercetaţi in stare de libertate, instanţa dispunănd impotriva lor doar interdicţia de a părăsi ţara. Şedinţa a fost secretă, şi dezbaterile au durat trei ore. Hotărărea poate fi atacată cu recurs la Completul de nouă judecători. Gheorghe Diaconescu, avocatul notarului Gheorghe Bucur (fost membru CSM), a declarat, după pronunţarea sentinţei, că motivul respingerii propunerii de arestare preventivă este de natură procedurală şi că "au fost scăpări in rezoluţia procurorilor". Apărătorul procurorului Gheorghe Dumitru, avocatul Constantin Florea, a fost chiar mai dur. El a precizat că acest caz este "un dosar cu conotaţii politice". "Este mai mult, războiul CSM cu DNA", a spus Florea. Reamintim că in acest dosar, pe lăngă cei trei, mai sunt acuzaţi de implicare in fraudarea concursului pentru funcţiile din parchete procurorul Sterian Guli, şeful Parchetului Judecătoriei Urziceni şi "căştigător" al concursului pentru şefia Parchetului Capitalei, judecătorul Gheorghe Cerbeanu, de la Tribunalul Vălcea, unul dintre intermediarii faptei de corupţie, şi procuroarea Gabriela Ghiţă, din cadrul Parchetului instanţei supreme, care a avut calitatea de preşedinte al Comisiei de examinare.




CSM explică de ce s-a abţinut Graţiana Isac de la participarea la şedinţa Secţiei pentru procurori

Consiliul Superior al Magistraturii explică motivul abţinerii Graţianei Isac, membru al Consiliului, de la votul privind propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de reţinere a doi procurori, apreciindu-l ca intemeiat.

Un cotidian central a relatat, miercuri, citănd surse din CSM, că Graţiana Isac şi Cristian Deliorga, membri ai Secţiei pentru procurori, s-au abţinut de la vot şi nu au avut acces, in urmă cu două zile, la documentaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru obţinerea avizului de reţinere a doi dintre procurorii implicaţi, fiind suspectaţi de implicare in fraudă.

"Graţiana Isac s-a abţinut să participe la lucrările Secţiei pentru procurori a CSM, din data de 10 decembrie 2007, in care s-a discutat solicitarea DNA de incuviinţare a măsurii reţinerii celor doi procurori, pentru a preveni orice suspiciuni cu privire la obiectivitatea sa in procesul deliberării. Motivul abţinerii a fost existenţa unor relaţii de afinitate cu unul dintre cei doi magistraţi, la care se referea solicitarea de aviz, fiind naşa de cununie a fiului unuia dintre ei", potrivit unui comunicat al CSM remis, miercuri, MEDIAFAX.

CSM arată că pentru a preveni orice indoială, Graţiana Isac s-a retras de la lucrările Secţiei incă inainte de inceperea efectivă a şedinţei şi a refuzat să ia cunoştinţă de actele dosarului.

"Este neadevărat că i s-ar fi restricţionat accesul la actele dosarului, aceasta fiind opţiunea sa personală, exprimată prin abţinerea acesteia inainte de inceperea şedinţei", potrivit sursei citate.

Contactată de MEDIAFAX, Graţiana Isac a declarat, miercuri, că nu a vrut să vadă dosarul prezentat de DNA in cadrul Secţiei pentru procurori şi că le-a adus la cunoştinţă membrilor Secţiei că are o relaţie de afinitate cu fiul lui Eugen Cojocaru, unul dintre invinuiţii pentru care se cere avizul necesar reţinerii.

Graţiana Isac a arătat că nu le-a ascuns membrilor Secţiei acest fapt pentru că aşa a considerat că este corect să procedeze şi pentru a nu exista suspiciuni in legătură cu obiectivitatea sa.

"Nu am văzut nici măcar solicitarea DNA. A fost voinţa mea să nu văd acest dosar. Dacă vedeam dosarul, trebuia să şi votez", a precizat Graţiana Isac.

Secţia pentru procurori s-a intrunit, luni seară, pentru avizarea propunerii DNA referitor la reţinerea pentru 24 de ore a magistraţilor Gheorghe Dumitru şi Eugen Cojocaru. Avizul CSM l-a vizat doar pe Gheorghe Dumitru, in cazul lui Eugen Cojocaru, nefiind intrunit numărul de voturi necesar.

  • Mediafax

×