x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mitinguri pentru câinii fără stăpân

Mitinguri pentru câinii fără stăpân

de Diana Scarlat    |    10 Apr 2011   •   14:19
Mitinguri pentru câinii fără stăpân
Sursa foto: Bogdan Iurascu /Jurnalul National

Mitingurile iubitorilor de anikmale continuă luni şi marţi, dacă proiectul legislativ pentru eutanasierea câinilor fără stăpâni va fi votat în forma actuală de Camera Deputaţilor. Cei care cer eliminarea eutanasierii în favoarea sterilizării vor organiza un alt miting în parcul Izvor, luni, de la ora 14.00, iar dacă nu se va lua o decizie favorabilă în aceeaşi zi, protestul iubitorilor de animale va continua marti, 12 aprilie, de la ora 10.00, în acelaşi loc.

Tot în parcul Izvor, iubitoriid e animale au organizat sâmbătă un spectacol pentru a sensibiliza opinia publică în privinţa inutilităţii eutanasierii şi pentru strângerea de semnături de la cei care nu sunt de acord cu proiectul legislativ care va introduce eutanasia. Până acum am strâns peste 28.000 de semnături, dar parlamentarii nu ne vor lua în seamă chiar dacă vom avea peste 100.000 până marţi”, spune Claudia Dumitru, de la asociaţia GIA. Proiectul legislativ va pleca din nou, în aproape aceeaşi formă, în plenul Camerei Deputaţilor, care va decide luni dacă va fi reîntors la Comisie, dacă va fi admis sau respins.

Asoiciaţiile pentru protecţia animalelor arată că sterilizarea este soluţia cea mai eficientă pentru a scăpa în câţiva ani de animalele de pe străzi, pentru că astfel se rezolvă problema înmulţirii câinilor, cu bani de aproximativ zece ori mai puţini decât costurile eutanasiei. Asociaţiile dau exemple concrete din care reiese că acolo unde câinii de pe străzi au fost eutanasiaţi, situaţia nu s-a îmbunănăţit cu nimic, pentru că în locul lor au apărut alţi câini, în schimb, acolo unde animalele au fost sterilizate, s-a reduc numărul lor în câţiva ani.

Conform datelor asociaţiilor pentru protecţia animalelor, în Capitală erau în 2001 aproximativ 90.000 de câini fără stăpân. În perioada 2001 - 2007 s-au eutansiat 144.339, cheltuindu-se 9 milioane de euro (62 de euro/câine). În 2011 sunt aproximativ 40.000 de câini. La Braşov erau în 2001 4.000 de câini fără stăpân. În perioada 2002 - 2008 s-au eutansiat 20.000 de câini, cheltuindu-se 2 miloane de euro (200 de euro/câine). În prezent sunt 4.000 de câini fără stăpân.

La Arad s-au eutanasiat în perioada 2008 -2010 2.986 de câini cu „boli incurabile”, cheltuindu-se 308.048 de euro (103 euro/câine). La Slatina s-au eutanasiat în perioada 2008 - 2010 1.111 de câini cu „boli incurabile”, cheltuindu-se 242.500 de euro (218 euro/câine). La Constanţa s-au eutanasiat în perioada 2008 - 2010 20.000 de câini ci „boli incurabile”, cheltuindu-se 1.5 miloane de euro (75 de euro/câine).

„Au fost omorâţi sute de mii de câini, s-au cheltuit zeci de milioane de euro, iar în prezent avem câini pe stradă. Cele mai multe primării au aplicat eutanasia pe parcursul a zece ani, chiar dacă în ultimii doi ani a fost interzisă. Unele consilii locale nu au luat nici o măsură. Foarte puţine consilii locale au aplicat metoda sterilizării.

Singurele localităţi unde numărul câinilor de pe stardă s-a redus drastic sunt cele care au aplicat sterillizarea în masă, de exemplu la Oradea şi Lugoj”, mai precizează asociaţiile pentru protecţia animalelor, arătând că la Oradea s-a redus numărul de câini de la 4.000 la 600, pe o perioadă de patru ani, cu 50.000 de euro de la buget (14 euro/câine sterilizat), iar la Lugoj s-a redus numărul de câini de la 2.500 la 235, pe o perioadă de trei ani.

×