Cutremurul din Japonia şi alte dezastre ale stihiilor naturii sunt şi un avertisment adresat omenirii pentru a se întoarce cu faţa către Dumnezeu, spune spune ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Pământul s-a tulburat din nou în măruntaiele sale în Ţara soarelui răsare şi se manifestă violent, spre disperarea oamenilor. Milioanele de victime ale cutremurelor cu revărsări de ape din Asia, ale uraganelor din America, ale îmbolnăvirilor de SIDA din Africa, ale inundaţiilor de la noi şi din toată Europa din anii trecuţi şi acum ale necruţătorului cutremur din Japonia ne obligă la o reflecţie asupra cauzelor dezastrului. Ce s-a întâmplat, oare, în adâncul pământului, pe pământ, în ape şi în văzduh? Cine este responsabil de toate acestea?
„La noi în Balcani – spunea Sfântul Nicolae Velimirovici – se păstrează încă ceva din respectul vechi faţă de natură. Trăieşte încă obiceiul ca săteanul să-şi facă cruce zicând: Doamne, iartă, când vrea să taie copacul, să cosească iarba sau să junghie animalul. Popoarele care au declarat război naturii (…) au atras asupra lor nenumărate rele. Cel care rupe legăturile prieteneşti cu natura le rupe în acelaşi timp şi cu Dumnezeu“.
“Cutremurul din Japonia şi alte dezastre ale stihiilor naturii sunt şi un avertisment adresat omenirii pentru a se întoarce cu faţa către Dumnezeu.
Prin Biserică se oferă lumii posibilitatea primenirii ei pe dinlăuntru prin credinţa în Întruparea, Moartea şi Învierea lui Hristos. Pământul, apa, văzduhul „aşteaptă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, cu nerăbdare să se izbăvească de robia stricăciunii“ (Romani 8, 19) şi a păcatelor noastre.
Este necesar să primim în sufletul nostru pe Hristos Dumnezeu, pentru ca El să ia chip în noi şi să ne mântuiască. Altfel, nu se ştie ce dezastre vom plânge în viitor".
Citeşte mai mult AICI