x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Moarte pe ritm de manele

Moarte pe ritm de manele

23 Noi 2004   •   00:00

OBSERVATOR
O crima petrecuta in plina strada, aparent fara motiv, a cutremurat comuna calaraseana Fundeni. Victima avea 22 de ani, iar ucigasul este fiul unui individ implicat intr-un dosar de delapidare. Este al treilea omor petrecut in localitate in acest an.
ION ALEXANDRU

Click pentru a mari imaginea
PRIVEGHI. Familia victimei vrea sa-si planga mortul, convinsa ca dosarul va fi musamalizat
Tragedia a avut loc in noaptea de sambata spre duminica. La ora 1:30, Valentin Enache (22 de ani), din Fundeni, a fost adus in stare grava la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitala, cu o plaga injunghiata in stern. Tanarul a murit o ora mai tarziu. Politistii de la IJP Calarasi au demarat imediat o ancheta. Prietenul victimei, Robert P., le-a spus politistilor ca Valentin a fost omorat de un individ pe care il cunostea din vedere. "Martorul ne-a povestit ca, in noaptea respectiva, se afla cu victima in fata locuintei acesteia. Din sens opus s-a apropiat un Daewoo Espero, cu farurile aprinse, din care a coborat soferul. S-a apropiat de masina in care se aflau martorul si Valentin. A invitat victima in masina. Valentin a raspuns invitatiei, a urcat in Espero, iar necunoscutul i-a infipt un cutit in piept", au relatat pentru Jurnalul National surse judiciare.

PRINDERE. Politistii au cautat mai mult de 24 de ore criminalul. In prima faza a fost identificat autoturismul acestuia. "Am reusit sa stabilim ca autoturismul Espero avea numarul de inmatriculare B-26-DIL si apartine lui Gheorghe Niculae. Audiat, acesta a declarat ca masina a fost condusa in noaptea crimei de fiul sau, Georgel (23 de ani), care a disparut de la domiciliu", au precizat anchetatorii.

Duminica, dupa ce politistii au scotocit toata comuna, ucigasul s-a intors acasa. Oamenii legii l-au retinut in jurul orei 13:00. "La inceput, suspectul ne-a spus ca nu stie nimic despre crima. Mai tarziu a recunoscut. Ne-a dus chiar la locul faptei, unde am facut reconstituirea. Ne-a condus si la domiciliul unei familii de rromi, unde asunsese cutitul", au adaugat politistii.

MOTIV. Asasinul sustine ca nu isi poate explica ce l-a determinat sa il ucida pe Valentin. Desi este insurat si are doi copii, criminalul ii facea ochi dulci surorii prietenului victimei. Sambata, dupa ce a colindat prin carciumile si discotecile din Bucuresti, asasinul a revenit in Fundeni, cu intentia de a o cauta pe fata. Vazand ca in masina fratelui "muzei" se afla un tanar, a simtit cum il apuca gelozia si si-a eliminat "inamicul". Acum, Georgel Niculae se afla in arestul IJP Calarasi, fiind arestat pentru omor.

FIU UCIGAS, TATA DELAPIDATOR
Sub anonimat, cateva surse ne-au declarat ca tatal asasinului, Gheorghe Niculae, este implicat in afacerea de furt din silozurile din Fundeni ale SC COMCEREAL SA, firma apartinand fostului prefect de Ialomita, Marian Balan. Seful depozitelor din Fundeni, Marius Seitan, impreuna cu gestionarul silozurilor, care este nimeni altul decat Gheorghe Niculae, sunt cercetati intr-un dosar instrumentat de procurorii calaraseni, dupa ce, din depozitele de la Fundeni ale firmei prefectului, au disparut 2.500 de tone de grau apartinand Rezervelor Statului. Balan l-a facut responsabil pe unul dintre angajatii sai, Marius Seitan, care este nepotul sefului Curtii de Conturi Slobozia. Aceleasi surse ne-au mai precizat ca, nici pana in momentul de fata, autroritatile nu s-au pronuntat in aceasta cauza.

PRECEDENT
Crima de la sfarsitul saptamanii trecute vine la zece luni dupa ce, tot in comuna Fundeni, a avut loc un dublu asasinat. Pe data de 4 aprilie, chiar de Florii, doi tineri, fratii Gelu si Florin Bogdan, au fost ucisi in apropierea unui teren de fotbal de la marginea localitatii. Enervat ca a fost injurat, Zaharia Marin si fratele sau i-au macelarit pe tineri, primind fiecare cate 22 de ani de inchisoare.

×
Subiecte în articol: observator