x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Moartea unui deputat: procurorii dau buzna la spitalul Elias

Moartea unui deputat: procurorii dau buzna la spitalul Elias

27 Ian 2011   •   10:02
Moartea unui deputat: procurorii dau buzna la spitalul Elias

Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viaţă, în această dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă "Elias" din Bucureşti. Decesul a avut loc în jurul orei 9.30.  Liana Dumitrescu a avut o boală cerebrală rară, cu evoluţie fulminantă sub tratament, ceea ce a făcut imposibil transferul în altă clinică, a declarat, miercuri, managerul Spitalului Elias.

"Este vorba de o boală acută mai rară. Tot ceea ce s-a făcut în Spitalul Elias este în conformitate cu ghidurile internaţionale. Am făcut şi facem un efort enorm pentru viaţa acestei tinere. A fost consultată de mai multe echipe de specialişti, iar analizele s-au făcut atât în ţară, cât şi în străinătate", a spus managerul Spitalului Elias, profesorul Doina Dimulescu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, deputatul Liana Dumitrescu a primit tratament imediat după internarea ei în Spitalul Elias, în 18 ianuarie, dar boala a avut o evoluţie extrem de gravă.  "Ştim că este foarte greu pentru un părinte să accepte că fiica de 38 de ani are o boală atât de gravă. Toţi suntem părinţi şi înţelegem acest lucru, dar vreau să asigur familia că am făcut tot ceea ce se putea, dovadă în acest sens stau toate actele medicale şi rezultatele investigaţiilor făcute în străinătate şi în ţară", a mai spus managerul Spitalului Elias.

Profesorul Ovidiu Băjenaru, şeful Clinicii de neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, care a fost solicitat să facă parte din echipa care o consultă pe Liana Dumitrescu, a spus că în cariera lui de aproape patru decenii a întâlnit doar patru-cinci cazuri din această boală care să aibă o evoluţie fulminantă sub tratament.

Deputatul Liana Dumitrescu a fost monitorizată permanent de o echipă pluridisciplinară, coordonată de profesorul doctor Ovidiu Băjenaru. Medicii din această echipă au cerut puncte de vedere asupra cazului de la specialişti din Austria, Franţa, dar şi din alte ţări, unde au trimis dosarul pacientei pentru a fi analizat. Răspunsul primit a fost că ceea ce s-a făcut în România este ceea ce s-ar fi făcut în orice clinică din străinătate, potrivit unor surse medicale.

Cauzele şi împrejurările decesului deputatei Liana Dumitrescu vor fi anchetate de către procurorii Parchetului Instanţei Supreme, informează Mediafax. Ancheta este o consecinţă a unei plângeri penale făcute de către familia deputatei şi în care se preciza că personalul medical de la Spitalul Elias (unde a fost internată deputata) a refuzat externarea acesteia pentru a fi dusă la tratament în străinătate.

Plângerea a fost înregistrată la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire Penală şi Criminalistică. Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, care are competenţe teritorală, va dispune expertiza medico-legală, rezultatul urmând să fie trimis procurorilor Parchetului instanţei supreme.

De cealaltă parte, managerul Spitalului Elias, Doina Dimulescu, a declarat că va face o notă către Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 în vederea efectuării expertizei medico-legale.

Un dosar medical de 150 de pagini

O altă acuză care a venit din partea familiei Lianei Dumitrescu a fost legată de faptul că Spitalul Elias ar fi refuzat să elibereze dosarul medical al deputatei.  De aceea, miercuri, într-o conferinţă de presă, managerul instituţiei medicale a precizat că iniţial solicitarea a fost făcută de o persoană care nu era rudă cu deputatul.  Doina Dimulescu a adăugat că prima copie după dosarul medical al Lianei Dumitrescu i-a fost înmânată mamei acesteia la 24 de ore după internare. Ea a mai spus că dosarul medical are 150 de pagini şi, ca să dai solicitantului o copie de pe un astfel de document, el trebuie completat.

În vârstă de 38 de ani, Liana Dumitrescu era deputat din partea Asociaţiei Macedonenilor din România, la al doilea mandat consecutiv. Ea era membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, în Comisia pentru regulament şi în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, în cadrul căreia era preşedintele Subcomisiei pentru Spaţiu. Liana Dumitrescu s-a născut în 20 ianuarie 1973, în Craiova şI nu era căsătorită. (Magda Colgiu)

×