x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mogulul Revoluţiei, băgat la zdup. Secretarul de stat George Costin a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore

Mogulul Revoluţiei, băgat la zdup. Secretarul de stat George Costin a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore

27 Feb 2012   •   17:37
Mogulul Revoluţiei, băgat la zdup. Secretarul de stat George Costin a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore

Secretarul de stat pentru problemele revolutionarilor George Costin a fost retinut ieri, dupa ce a dat cu subsemnatul in fata procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie Pitesti, care l-au acuzat de luare de mita. In paralel au fost efectuate mai multe perchezitii, inclusiv la sediul organizatiei revolutionarilor din munici­piul Campulung Muscel. La scurt timp dupa ce a primit mandatul de retinere, premierul Mihai Razvan Ungureanu a semnat decizia de eli­berare a acestuia din functia de secretar de stat. Desi, in urma unor negocieri cu reprezentantii PDL, George Costin visa la functia de consul general al Romaniei in Italia. Ghinion insa, pentru ca deocamdata va sta doar in arestul Politiei. La randul sau, presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru Mediafax ca: "George Costin si Doru Maries sunt cei doi impostori care au relatii toxice cu presedintele Traian Basescu si cu PDL si au reprezentat tot ceea ce inseamna murdarirea idealurilor celor care au iesit in strada in decembrie 1989. Daca Justitia isi face datoria, mai bine mai tarziu decat niciodata".

Mandatarul de 1 milion de dolari
Pentru ca nu a vrut sa vina la audieri, George Costin a fost adus sub escorta la sediul DNA Pitesti, in baza unui mandat de aducere. El este anchetat intr-un dosar care vizeaza eliberarea unor certificate de revolutionar in conditii suspecte, cu ajutorul carora se incasau sume fa­buloase de la bugetul de stat. In urma cu o saptamana, mai multi revolu­tionari s-au prezentat la sediul DNA Pitesti, unde au depus plangeri impotriva secretarului de stat. Jurnalul National a prezentat in repetate randuri modul prin care George Costin incasa de la fiecare revolu­tio­nar pe care il reprezenta in instanta sume cuprinse intre 100 si 300 de milioane de lei vechi, in numele Asociatiei "23 Decembrie 1989 Metrou" Bucuresti. Practic, fiecare revolu­tionar reprezentat de Costin semna o procura prin care il mandata pe acesta sa ii reprezinte interesele, dar in acelasi timp se obliga sa-i plateasca un comision pe masura efortului. Potrivit documentelor aflate in po­sesia noastra, Ilie Dumitru a fost unul dintre revolutionarii inclusi la categoria participanti, dar, dupa preschimbarea certificatului, a fost numit luptator in Revolutie. Ca "participant" la Revolutie, omul primea doar recunostinta morala, in timp ce "luptatorul" primea lunar de la stat un salariu mediu pe economie. Dumitru a cotizat la Asociatia lui Costin suma de 21.450 de lei. Potrivit portalului instantelor de judecata, Costin este mandatat de peste 200 de persoane sa le reprezinte interesele. La finalizarea proceselor, Costin urmeaza sa pri­measca aproape un milion de dolari.

Citeste si Ponta: George Costin e un impostor al Revolutiei, cu relatii toxice cu Basescu si PDL

Tacerea revolutionarilor
O data cu inceperea protestelor in Romania, Partidul Democrat Libe­ral a "cumparat" tacerea revolutio­na­rilor cu promisiuni publice. Doi dintre liderii PDL, in speta Ioan Oltean si Mircea Toader, i-au convocat pe liderii revolutionarilor la sediul partidului, pentru a le cere sa inceteze orice forma de protest impotriva actualei puteri. Concret, pe 20 ianua­rie, la sediul PDL si-au facut aparitia George Costin, Teodor Maries, Nicolae Banutoiu, Victor Grigorescu, reprezentand Blocul National al Re­volutionarilor, Aso­cia­tia 21 Decembrie 1989 si CNS Car­tel Alfa, pentru a semna protocolul cu cei doi lideri ai partidului. In urma negocierilor, ministrul Finantelor impreuna cu revolutio­na­rul-secretar de stat George Costin au fost desemnati sa gaseasca o so­lutie pentru a fi platite indemni­za­tiile revolutionarilor. Cu conditia ca, "pana la realizarea celor inscrise in prezentul protocol, se suspenda orice activitate publica si stradala a Asocia­tiei 21 Decembrie 1989, de la sediile PDL".

Cariera de revolutionar
In urma cu 22 de ani, seful statului major al garzilor patriotice de la IMGB era George Costin, care avea in subordine aproximativ 100 de luptatori inarmati. El primise ordin sa-i inlature pe protestatari, pentru a restabili ordinea in zona Hotelului Intercontinental. George Costin a declarat pentru Jurnalul National ca a fost ofiter in Armata Romana pana in anul 1983, cand s-a angajat pe platforma IMGB ca subinginer. Datorita pregatirii militare a fost uns in pozitia de sef al garzilor patriotice. Insa a precizat ca a imprumutat o lada de munitie de la U.M. 01305 doar pentru a apara platforma de teroristi, si nu a avut nici un moment intentia de a lupta impotriva civililor. Dupa fuga lui Ceausescu de pe 22 decembrie, Costin a schimbat macazul, transformandu-se in revolutionar. Cu acte in regula. O data cu trecerea timpului, el a pus bazele Asociatiei "23 Decembrie 1989 Metrou" Bucuresti.

×