x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mohamed Merah, autorul atacurilor din Toulouse, a efectuat apeluri telefonice şi către România

Mohamed Merah, autorul atacurilor din Toulouse, a efectuat apeluri telefonice şi către România

24 Aug 2012   •   06:46
Mohamed Merah, autorul atacurilor din Toulouse, a efectuat apeluri telefonice şi către România

Mohamed Merah, autorul atacurilor din Toulouse si Montauban din martie, a efectuat mai multe apeluri telefonice in perioada 2010-2011, in timpul calatoriei in Afganistan si Orientul Mijlociu, catre numere din 20 de tari, intre care si Romania, scrie Le Monde,

Merah nu avea un numar de telefon propriu. Pentru a scapa de supravegherea politiei, el si-a procurat unul pe care l-a trecut pe numele mamei sale, Aziri. Lista apelurilor face parte din documentele confidentiale ale Directiei centrale de informatii interne (DCRI), transmisa la 3 august unui numar de trei judecatori din Paris, care instrumenteaza cazul. Aceste note ilustreaza legaturile pe care tanarul in varsta de 24 de ani le-a realizat in lume si pun la indoiala argumentul avansat de directorul DCRI, Bernard Squarcini, potrivit caruia Mohamed Merah s-ar fi "radicalizat singur" si nu apartinea "niciunei retele".

Astfel, una dintre cele 23 de note desecretizate partial si datata 26 aprilie 2011, mentioneaza 1.863 de comunicatii intre 1 septembrie 2010 si 20 februarie 2011". In aceasta perioada Merah a calatorit in mai multe tari din Orientul Mijlociu si Afganistan. El a efectuat in special 186 de apeluri catre corespondenti instalati in afara granitelor franceze, in 20 de tari diferite.

Detaliile arata ca Mohamed Merah a contactat vocal sau prin SMS 94 de numere de telefon localizate in Egipt, unde se afla fratele sau Abdelkader, in Algeria, unde sunt tatal lui si o parte din familie, dar si in Maroc, Marea Britanie, Spania, Coasta de Fildes, Kenya, Croatia, Romania, Bolivia, Thailanda, Rusia, Kazahstan, Laos, Taiwan, Turcia, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Israel si Butan.

DCRI a identificat cu siguranta unii dintre acesti interlocutori, afirma Le Monde, dar piesele transmise magistratilor, care au fost desecretizate partial de ministrul de Interne Manuel Valls, nu spun nimic.

×