"La data de 24 aprilie 2008, cetăţeanul irakian şi american Mohammad Munaf a fost condamnat de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare pentru acte de terorism săvârşite atât pe teritoriul ţării cât şi în afara acestuia, împotriva unor cetăţeni români", se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei, citat de realitatea.net.
Conform Biroului Naţional Interpol Mohammad Munaf este urmărit internaţional.
"Ministerul Justiţiei, precum şi autorităţile române cu responsabilităţi în materie au depus şi depun toate eforturile pentru a se asigura înfăptuirea Justiţiei şi pentru punerea în executare a hotărârii de condamnare pronunţate de instanţele române, având în vedere cadrul cooperării judiciare internaţionale în materie penală. Ministerul Justiţiei nu a fost informat până în prezent de către autorităţile judiciare irakiene cu privire la soluţia pronunţată de instanţa irakiană", mai informează MJ.
Mohammad Munaf a fost eliberat miercuri de autorităţile americane. Acesta este acuzat de complicitate, alături de Omar Hayssan, în cazul răpirii celor trei jurnalişti români, în 2005. Potrivit unor surse judiciare, autorităţile de la Bucureşti încearcă să obţină extrădarea lui Munaf pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Acest lucru ar putea fi însă imposibil dacă Munaf rămâne pe teritoriul irakian, pentru că nu există tratat de extrădare cu Irakul.
Munaf a fost condamnat la moarte pentru fapta sa, însă Tribunalul din Irak a anulat sentinţa. Cu toate acestea, investigaţiile continuă. Dosarul lui Munaf a fost trimis Curţii Penale Centrale Irakiene.
Citește pe Antena3.ro