x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO. Monica Dajbog: De la începutul campaniei electorale, au fost înregistrate 669 de sesizări privind evenimente electorale

VIDEO. Monica Dajbog: De la începutul campaniei electorale, au fost înregistrate 669 de sesizări privind evenimente electorale

22 Sep 2020   •   17:15
VIDEO. Monica Dajbog: De la începutul campaniei electorale, au fost înregistrate 669 de sesizări privind evenimente electorale

Peste 650 de sesizări au fost înregistrate de la începutul campaniei electorale, cele mai multe fiind pentru distrugerea sau deteriorarea afișelor, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

„De la începutul campaniei electorale, au fost înregistrate 669 de sesizări privind evenimente electorale, dintre care 80 nu s-au confirmat, iar 268 sunt în curs de cercetare. Cele mai multe sesizări au fost despre distrugere, deteriorarea sau murdărirea afişelor electorale ori a anunţurilor de propagandă electorală, nerespectarea prevederilor legale referitoare la tipurile de materiale de propagandă electorală care pot fi utilizate pe tipul campaniei electorale, nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară dispuse în context electoral şi nerespectarea hotărârilor Birourilor electorale sau ale Autorităţii Electorale Permanente", a declarat Monica Dajbog.

De asemenea, aceasta a menținat că au fost constatate 386 de contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 92.000 de lei.

În ceea ce privește nerespectarea măsurilor de protecție sanitară în context electoral, de la debutul campaniei electorale au fost constatate 25 de contravenții, fiind sancționate cu amendă sau avertisment 36 de persoane, a mai precizat Monica Dajbog.

 

×