O sticlă din plastic în care se aflau zeci de cartuşe a fost ridicată de poliţişti, duminică după amiază, din perimetrul sectorului falezei Dunării situat în partea de sud a municipiului Orşova.
Surse din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mehedinţi au declarat pentru AGERPRES că recipientul din plastic a fost găsit de câţiva copiii care au şi alertat autorităţile.
Muniţia, provenind din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost transportată în condiţii de siguranţă într-un depozit special amenajat şi urmează să fie detonată într-un poligon.
Oamenii legii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate cum şi de când au fost abandonate cartuşele în această zonă.
Sursa: AGERPRES
Citește pe Antena3.ro