x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Năstase la Rahova, prin lupa jurnaliştilor străini

Năstase la Rahova, prin lupa jurnaliştilor străini

de Istvan Deak    |    27 Iun 2012   •   15:28
Năstase la Rahova, prin lupa jurnaliştilor străini

Transferarea lui Adrian Nastase la Spitalul Penitenciar Rahova este relatata de presa internationala, care preia si informatii care circula pe diverse site-uri romanesti, mai mult sau mai putin documentate.

Citeste si: Nastase s-a impuscat in cabinetul lui de avocatura. Vezi fotoliul in care statea cand a scos pistolul


Pentru agentia France Presse, incarcerarea fostului premier roman Adrian Nastase reprezinta un punct de cotitura in lupta anticoruptie, AFP remarcand "surasul ironic" arborat de Nastase de pe targa cu care a fost transferat in ambulanta care l-a condus spre spitalul penitenciarului. Relatarea France Presse este preluata de Le Parisien, TF1, Liberation si Le Figaro.

Der Spiegel comenteaza:"Zile intregi a existat un razboi al puterii intre medici, politisti, procurori si Tribunalul Bucuresti. Fostul premier al Romaniei, Adrian Nastase, a fost adus in inchisoare. Penitenciarul Rahova din sudul capitalei Bucuresti are acum un locatar proeminent in persoana lui Adrian Nastase, fostul Prim-ministru al tarii. In ziua verdictului a avut loc un incident care a cauzat transportarea lui Nastase la spital. Ce s-a intamplat cu exactitate ramane inca neclar. Prietenii socialisti si familia acestuia sustin ca el ar fi incercat sa se sinucida. Procurorii au emis ipoteze contradictorii in acest caz".

Agentia Reuters este de parere ca verdictul pronuntat in cazul Nastase este un pas important pentru tara noastra, considerata una dintre cele mai corupte din UE, Nastase fiind unul dintre cei mai proeminenti politicieni condamnati pentru coruptie dupa caderea comunismului.

Die Welt titreaza: "Conspiratie - indoieli privind tentativa de suicid a fostului premier roman. A fost tentativa de sinucidere a lui Adrian Nastase numai o manevra pentru a evita incarcerarea? Procuratura din Romania ancheteaza aceasta posibilitate, in care se presupune ca Nastase ar fi primit ajutor si din partea unor politisti". "In Romania planeaza inca suspiciuni asupra tentativei de suicid a lui Adrian Nastase. Procurorii au demarat anchetarea a trei politisti si un medic sub acuzatia ca l-au ajutat pe Nastase sa isi insceneze tentativa de suicid in scopul de a evita incarcerarea sa. Inclusiv ministrul de Interne, Ioan Rus, declarase ca Nastase a incercat sa se impuste cu un revolver in momentul in care politistii au incercat sa il aresteze. Initial, procurorii au acceptat acest scenariu, insa nici unul dintre zecile de jurnalisti adunati in fata casei sale nu a auzit o zgomotul produs de impuscatura", completeaza publicatia citata. "Un fost premier roman a ajuns la un spital penitenciar, dupa ce un tribunal a decis ca ar trebui sa inceapa executarea a doi ani de inchisoare in baza acuzatiilor de coruptie, in pofida leziunilor pe care le are dupa ce s-a impuscat intr-o tentativa de suicid", relateaza si agentia Associated Press.

Le Figaro scrie si el pe larg despre ancheta DNA impotriva a trei politisti si a unui medic ce l-ar fi ajutat pe Nastase sa se sustraga de la executarea pedepsei.

Die Presse scrie despre "Ghicitoarea tentativei de sinucidere a lui Nastase". "Romania este preocupata de o saptamana cu gasirea raspunsului la intrebarea: si-a inscenat Nastase sinuciderea? Unele indicii arata ca Nastase a fabricat tentativa de suicid in speranta ca va reusi sa traga de timp pana la prescrierea pedepsei, in aprilie 2013. Lista momentelor de suspiciune este lunga. Nimeni nu a auzit impuscatura, desi Nastase nu a folosit amortizor", se arata in articol.

Magyar Nemzet titreaza: "Adrian Nastase a inceput ispasirea pedepsei de doi ani la Spitalul Penitenciarului Rahova. In urma cu o saptamana, fostul premier incercase sa se sinucida si a fost internat la Spitalul Floreasca. Pana acum cateva zi nu erau informatii despre starea lui de sanatate, insa ieri, la solicitarea politiei, Tribunalul Bucuresti a stabilit ca nu exista nici un impediment pentru incarcerarea lui Nastase. Marti seara, mai multi politisti si medicul de la Penitenciarul Rahova l-au transferat pe politicianul de 62 de ani in inchisoarea unde isi va ispasi pedeapsa".

Der Standard scrie, la randul sau: "Dupa aproape o saptamana de la tentativa de suicid, fostul premier Adrian Nastase a fost mutat la spitalul Penitenciarului Rahova si a inceput oficial ispasirea pedepsei de doi ani. Un judecator a decis marti ca situatia sa medicala nu este un impediment pentru executarea pedepsei. Spitalul Penitenciarului Rahova, unde a fost transferat Nastase, este echipat corespunzator, insa nu dispune de o sectie de cardiologie, un motiv de speculat pentru avocatii fostului premier, care cer suspendarea temporara a pedepsei. Din cate se pare, Nastase ar putea fi din nou liber in aprilie 2013". (deak.istvan@jurnalul.ro)

×