x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nati Meir îl denunţă pe Cătălin Voicu pentru promisiunea de facilitare a eliberării din arest

Nati Meir îl denunţă pe Cătălin Voicu pentru promisiunea de facilitare a eliberării din arest

07 Ian 2010   •   00:00

Nati Meir a spus, joi, la Curtea de Apl Bucureşti, că a făcut două denunţuri penale, la DNA, unul împotriva senatorului PSD Cătălin Voicu, despre care a susţinut că i-ar fi promis eliberarea, iar celălalt împotriva fiului chestorului Bujor Florescu, adjunct al directorului general al DGIPI.



Curtea de Apel Bucureşti a luat în discuţie astăzi, arată Agerpres,  recursul lui Nati Meir împotriva deciziei prin care instanţa inferioară i-a prelungit perioada de arestare cu 15 zile. În faţa magistraţilor, Nati Meir a arătat că a făcut două denunţuri penale, la DNA, unul împotriva lui Cătălin Voicu şi celelălalt împotriva fiului chestorului Bujor Florescu, Răzvan Florescu.

Referitor la denunţul împotriva lui Voicu, Meir a spus că senatorul i-ar fi promis la momentul la care a fost arestat că "se va ocupa" şi că îl va scoate din puşcărie. Meir nu a făcut nicio referire la celălalt denunţ. Joi, Curtea de Apel Bucureşti a judecat şi recursul procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti faţă de hotărârea Tribunalului privind prelugirea măsurii arestării lui Meir cu doar 15 zile, nu cu 29, aşa cum ceruseră.

Instanţa urmează să ia o decizie cu privire la acest caz.

Senatorul Cătălin Voicu este cercetat pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care mai sunt acuzaţi judecătorul Florin Costiniu şi omul de afaceri Costel Căşuneanu.

În 20 octombrie 2009, Nati Meir a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, de instanţa Tribunalului Bucureşti.

Nati Meir este suspectat că, în perioada august - octombrie, a înşelat trei persoane, folosind mijloace frauduloase, prin încheierea unor contracte de împrumut prin care urma ca părţile vătămate să fie împrumutate de către acesta cu suma de 942.875 de euro şi, respectiv, cu 671.152 de euro, două persoane ipotecându-şi imobilele în favoarea sa, drept garanţie la împrumuturi.

Poliţiştii au stabilit că prejudiciul se ridică la o valoare de peste 200.000 de lei. În total, au fost ridicate 1.525 de bancnote din cupiura de 500 de euro, reprezentând suma de 762.500 de euro.

×
Subiecte în articol: observator