x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Năucitor! După o discuție cu un membru CCR, judecătorul Adrian Neacșu e convins că decizia Curții Constituționale nu va reincrimina calomnia și insulta

Năucitor! După o discuție cu un membru CCR, judecătorul Adrian Neacșu e convins că decizia Curții Constituționale nu va reincrimina calomnia și insulta

de Robert Veress    |    09 Mai 2013   •   03:42
 Năucitor! După o discuție cu un membru CCR, judecătorul Adrian Neacșu e convins că decizia Curții Constituționale nu va reincrimina calomnia și insulta
„Insulta si calomnia nu vor fi reincriminate. Decizia Curtii Constitutionale nu se refera la asta si nici nu ar putea sa se refere, de vreme ce abrogarea acestor infractiuni este defintiva de 3 ani de zile. Motivarea hotararii CC ne va lamuri, dar am garantii suficiente sa spun ca totul este o fumigena aruncata din unor prea iubitori de publicitate cu orice pret”, scrie judecătorul focșănean Adrian Toni Neacșu, pe Facebook.

Magistratul ex-membru CSM, actualmente redactor șef al publicației cu profil juridic „Pandectele Române”, nu oferă alte argumente în susținerea teoriei sale. Însă, într-o altă postare relativ recentă, Adrian Neacșu precizează că a discutat cu un membru al CCR, a cărui identitate nu a dezvăluit-o, dar despre care a spus că „Este o persoana in al carui bun simt democratic am incredere”. „Inteleg ca exista o sansa importanta ca recenta decizie a CC sa nu vizeze reincriminarea calomniei in codul penal. Astept cu mare interes comunicarea oficiala a motivarii. Sper va aplaudacii isterici ai deciziei CC sa ramana fara obiectul adulatiei lor. Vom vedea, ingrijorarile mele persista”, continua mesajul judecătorului.
 
Concluzia lui Adrian Neacșu este cu atât mai surprinzătoare, cu cât el este autorul unei petiții online împotriva deciziei CCR, pe care o caracterizează drept „anacronica si periculoasa pentru drepturile fundamentale”.
 
Amintim că luni, 29 aprilie 2013, Curtea Constituţională a stabilit ca insulta şi calomnia să fie reintroduse în Codul Penal. Judecătorii constituţionali au stabilit, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate” prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr.8 din 18 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,  nr.416 din 14 iunie 2011, este neconstituțională, contravenind Constituției și Deciziei Curții Constituționale nr.62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.104 din 12 februarie 2007.

Decizia Înaltei Curţi din 18 octombrie 2010, care a soluţionat un recurs în interesul legii - formulat de procurorul general al României - a stabilit că  „normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi 206 din Codul penal, precum şi prevederile art. 207 din Codul penal privind proba verităţii, abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curţii Constituţionale, nu sunt în vigoare. Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală”.

×