O navă sub pavilion moldovean, care transporta combustibil, a fost ruptă în două, în această dimineaţă, de o furtună puternică, în largul staţiunii ruse Soci, de la Marea Neagră. Potrivit Ministerului regional pentru Situaţii de Urgenţă, accidentul nu a provocat scurgeri de combustibil.
Nava Aras-1, care transporta 31 de tone de motorină, a fost aruncată de valuri pe o plajă, a afirmat Iuri Fomin, un purtător de cuvânt al serviciilor ruse de urgenţă, citat de RIA Novosti. Toţi cei 13 membri ai echipajului au fost salvaţi, a adăugat oficialul rus.Accidentul nu a provocat o scurgere de combustibil, a declarat Ministerul regional pentru Situaţii de Urgenţă.
"Nu s-a produs o scurgere de combustibil până în prezent. Acum rezolvăm problema pompării motorinei cu ajutorul unei macarale pe apă. Carena navei este subţire ca o foaie. În Rusia, nu am fi permis unui vas în asemenea stare să călătorească", a precizat Nikolai Şustov, un purtător de cuvânt al ministerului.
Potrivit estimărilor ministerului, nava este funcţională de 30 de ani şi uzura sa este principala cauză a accidentului.
Citește pe Antena3.ro