Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Neagu Udroiu a trăit până în ultima clipă în ritmul presei cotidiene, era infectat de virusul informației pe care o recepta ca pe un drog, fără de care intra în sevraj. Mereu trebuia să știe, să afle primul despre un eveniment, să-i dea apoi faptului forma elegantă și subtilă, filtrată și distilată de uriașa lui experiență profesională și de viață. Trecute prin acest alambic de purificare și înnobilare, articolele lui Neagu stau ca opere de artă în vârtejul mereu pornit, dar totodată efemer al presei.
A dat cititorilor mai mult decât pot duce aceștia. Cărțile lui de reportaje, studiile de teoria și tehnica presei, monumentala istorie a presei românești formează ele însele o bibliotecă din care se vor îmbogăți generațiile. Nu mi-a fost dat să aflu de la el cum își organiza timpul încât să fie prezent mereu acolo unde fierbea un subiect, dar să stea și retras pentru a pune între coperți atâtea volume.
Când a împlinit 70 de ani, în 2010 - o, ce de mult a fost! - spunea într-un interviu în JURNALUL NAȚIONAL, publicație în care a semnat mulți ani editoriale de referință: nu ne naștem toți la aceeași vârstă. Și adăuga o zicere și mai frumoasă, adecvată momentului aniversar: chiar la acest obosit punct de vamă, vârsta nu este un început, nici un sfârșit. Se poziționa mereu prin prisma regulii de fier a jurnalistului - Cine? Ce? Unde? Când? - spre elementul de geneză, adăugând interogației un trifoi al biografiei: De unde venim? Cine suntem? Încotro ne ducem?
De ziua lui, în 3 aprilie, îi trimiteam în fiecare an lui Neagu un semn de prețuire. În 2013 îl portretizam în Jurnalul așa cum credeam că e mai aproape de întrebările pe care și le punea în oglinda scrisului:
„Prietenul Neagu Udroiu a plecat din lumea lui Moromete, dintr-un sat al Teleormanului și după ani, la ceas de bilanț, poate spune că a ajuns foarte departe. Și la propriu, și la figurat. Într-o epocă a muncii tenace și a cântecelor de brigadier, tânărul ucenic de la Vulcan a străpuns cu trudă spre mediile universitare și a devenit un intelectual în sensul pus al cuvântului. Vocația scrisului l-a depărtat de inginerie, dar a păstrat filonul de aur - disciplina fabricii - în meseria grea a scrisului la gazetă. A păstrat, totodată, nealterate, candoarea copilului care se plimba în Roata natală cu picioarele goale prin roua dimineților, dar și fermitatea morală a muncitorului călit în trei schimburi. Jurnalismul i-a deschis ușa celor mai importante instituții de presă, dar și o poartă spre lume. Reporterul prezidențial a văzut ca martor direct momente din marea carte a diplomației românești, în vremea când vocea României conta. La vârsta maturității a reprezentat țara ca ambasador. În fiecare moment nu și-a uitat harul scrisului, nu și-a trădat conștiința, întărind crezul că merită să lupți pentru o idee”.
Am reprodus acest fragment din articolul din Jurnalul de acum zece ani pentru că adresantul mi-a spus că i-ar plăcea să-l recitească și când se va muta „dincolo”. Am sperat că „epitaful” se va amâna cât mai mult.
Arma lui Neagu Udroiu a fost scrisul, un scris care rămâne, conform inspiratului titlu dat volumului „La Nord și la Sud de Ecuator”. Ca o întâmplare dirijată de destinul unei prietenii nealterate de orgolii, ultimii ani ne-au dat o calitate în plus prin activitatea în slujba breslei, în cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Revista UZPR i-a fost o tribună spre cititorii avizați care îl stimau și îl puneau pe piedestalul galeriei de maeștri ai scrisului. La împlinirea vârstei de 82 de ani, în 3 aprilie 2022, în cadrul unei emoționante manifestări la Salonul de carte al UZPR, Neagu Udroiu a primit distincția Excelență în Performanță pentru „implicarea totală, cultural-publicistică, și performanța calitativă și cantitativă în evoluția și patrimoniul presei românești de-a lungul unei bogate și fructuoase cariere”.
O viață împlinită, un far care se stinge, dar a cărui lumină va dăinui prin litera lăsată moștenire celor ce vin.
