x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Neamţ: Sute de oameni evacuaţi din cauza riscului de inundaţii

Neamţ: Sute de oameni evacuaţi din cauza riscului de inundaţii

24 Dec 2009   •   00:00

Câteva zeci de familii din satul Dreptu, comuna Poiana Teiului, vor fi evacuate, joi după-amiază, din locuinţe, din cauza riscului de inundaţii pe râul Bistriţa, ca urmare a deblocării sloiurilor de gheaţă din amonte.



Prefectul Mihai Archip a declarat, în exclusivitate pentru Agerpres, că a luat această decizie pentru a elimina orice risc atât din punct de vedere bunurilor cât mai ales a vieţilor omeneşti. ''Am dispus urgent activarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. Familiile care vor fi evacuate urmează să fie cazate la şcoli unde le vom asigura condiţiile necesare. De asemenea, gospodăriile vor fi păzite de poliţişti şi jandarmi care vor patrula în zonă. Vrem să fim siguri că nu vom avea niciun fel de probleme", spune prefectul Mihai Archip.

Pe râul Bistriţa, în amonte de localitatea Poiana Teiului, în fiecare iarnă când temperaturile scad sub minus 15 grade Celsius se formează un zăpor lung de până la 20 de kilometri, cu grosimi chiar şi de 7 metri. Din cauza temperaturilor pozitive, care au ajuns la plus 2 grade Celsius, zăporul s-a deblocat din Suceava, iar formaţiunile de gheaţă vin în aval, prin localităţile Borca, Farcaşa şi Poiana Teiului.

În noaptea de revelion dintre anii 2002-2003, din cauza aceluiaşi fenomen, formaţiunile de gheaţă au ieşit din albia râului Bistriţa. În comuna Poiana Teiului, trei tineri au murit după ce cabana situată pe malul râului a fost spulberată de tonele de apă şi gheaţă. Alţi 6 tineri au scăpat ca prin minune după ce au reuşit să se agaţe de bârnele din lemn, smulse din cabană.

×
Subiecte în articol: observator