x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nereguli de perceptie - Demiterea bizara a directorului ONRC

Nereguli de perceptie - Demiterea bizara a directorului ONRC

05 Aug 2004   •   00:00

Directorul general al Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC), Alina Anca Balaciu, a aflat ieri ca va fi demisa de la un ziarist care ii solicita sa comenteze faptul, in urma unui comunicat de presa al Guvernului.

La o jumatate de ora dupa aceea, intrebata care sunt "deficientele grave in functionarea institutiei" pentru care a fost demisa, Balaciu a declarat Jurnalului National ca "este vorba de nereguli de perceptie a mea ca si conducator si a faptului ca pot, ca profesionist, sa spun si NU unor initiative".

Potrivit unor surse din conducerea ONRC, Alina Anca Balaciu s-a opus unei initiative legislative de modificare a legii de functionare a ONRC si care viza extinderea interdictiei unor termeni in titulatura firmelor, dincolo de prevederile Ordonantei 15/2003, abia aprobata prin Legea 183/2004. "Balaciu s-a opus motivand ca extinderea interdictiei este abuziva si pentru ca a considerat ca nu este normal ca o lege adoptata cu doua luni inainte sa fie din nou modificata", a mai spus sursa citata.

Pe cine a suparat asa de tare Anca Balaciu, ca a zburat din functie fara ca institutia sa fi fost vizata prealabil de vreun control, care sa fi descoperit invocatele "deficiente grave"? In afara premierului Nastase, care a solicitat ieri demiterea sa ministrului Justitiei (culmea, plecat din tara), Anca Balaciu si-a pus in cap o multime de institutii publice care ar fi poftit sa acceseze date de la ONRC gratis. Ea a blocat aceasta initiativa usturatoare pentru buzunarele celorlalti utilizatori ai ONRC. Si-a pus ceva disciplina intr-o institutie ce avea mare nevoie de asa ceva. (A.N. Ionescu, Valentin Zaschievici)

×
Subiecte în articol: observator