x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator New Europe: Audiere de patru stele

New Europe: Audiere de patru stele

15 Ian 2010   •   00:00
New Europe: Audiere de patru stele

Prestaţia lui Dacian Cioloş în faţa comisiei de audiere a primit patru stele din cinci posibile din partea publicaţiei News Europe, specializată în afaceri europene.



"Cioloş a părut calm şi competent, dar întrebarea este dacă el se va dovedi persoana potrivită pentru a transforma sectorul agricol, căruia îi revine partea leului din bugetul Uniunii Europene", se arată în comentariul citat.

După ce trece în revistă răspunsurile date de candidatul român la principalele teme de discuţie la care l-au provocat europarlamentarii, New Europe concluzionează: "Comisarul desemnat a avut o prestaţie sigură, dar este departe de a fi un radical. Există voci care susţin că Politica Agricolă Comună are nevoie să fie scuturată din temelii. Cu toate acestea, un asemenea demers ar fi foarte dificil din punct de vedere politic. Prin urmare, poate că o pereche de mâini sigure este exact ce ne trebuie în acest moment".

×
Subiecte în articol: observator