x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicoară Mihali i-a "fentat” bine pe poliţişti

Nicoară Mihali i-a "fentat” bine pe poliţişti

08 Sep 2009   •   00:00



Un echipaj de poliţie i-a reţinut temporar pe fratele lui Nicoară Mihali şi pe un prieten al acestuia, în timp ce coborau dintr-o pădure din apropierea oraşului Borşa.Potrivit biroului de presă al IJP Maramureş, fratele fugarului căutat de poliţişti a fost oprit pentru aproximativ 20 de minute, în seara zilei de luni, în timp ce cobora în oraşul Borşa dintr-o zonă împădurită. După discuţiile cu echipajul de poliţie, tânărul şi prietenul acestuia au fost lăsaţi să plece.

Echipaje mixte de poliţie, jandarmi, poliţişti de frontieră şi trupe speciale DPIR îl caută pe Nicoară Mihali de sâmbătă, după ce acesta a tras mai multe focuri de armă spre un echipaj de poliţie care a încercat să-l oprească în trafic pe DN 18, în pasul Prislop, la limita dintre judeţele Suceava şi Maramureş. Tânărul, aflat la bordul unui jeep, a reuşit să scape de poliţişti fugind în Munţii Maramureşului. Nicoară Mihali (22 de ani) este cercetat pentru ultraj, ultraj contra bunelor moravuri, distrugere de bunuri şi este unul dintre suspecţii din dosarul "Excavatorul", instrumentat de DIICOT. În luna august, în timpul unei razii care a avut loc în Borşa, tânărul a intrat cu maşina în duba poliţiei, reuşind să scape, deşi poliţiştii au făcut uz de armă pentru a-l opri.

×
Subiecte în articol: observator