x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă cere CE măsuri care să reducă dezechilibrele create de importurile de cereale din Ucraina

Ciucă cere CE măsuri care să reducă dezechilibrele create de importurile de cereale din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    03 Apr 2023   •   17:15
Ciucă cere CE măsuri care să reducă dezechilibrele create de importurile de cereale din Ucraina

Premierul Nicolae Ciucă a semnat, împreună cu omologii din Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia, o scrisoare comună adresată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care sunt propuse măsuri care să reducă dezechilibrele create de importurile cerealelor din Ucraina.

„Avem o responsabilitate față de fermierii români și căutăm constant soluții pentru dezvoltarea continuă a agriculturii românești. Din acest motiv, am semnat împreună cu omologii mei din Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia o scrisoare comună adresată președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prin care propunem un set de măsuri menite să reducă semnificativ dezechilibrele create în piață de importurile masive de cereale ucrainene”, spune Nicolae Ciucă.

Astfel, premierii celor cinci țări cer suplimentarea fondurilor europene distribuite fermierilor drept compensații, dar și posibilitatea folosirii acestor bani pentru direcționarea exporturilor ucrainene către țările din Africa și Orientul Mijlociu, sprijin financiar european pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din statele noastre, dar și pentru operatorii din piață care au nevoie de vehicule suplimentare. Printr-o rețea de transport bine pusă la punct, produsele provenite din Ucraina vor putea fi trimise mai rapid către țările importatoare din alte regiuni ale lumii.

Este solicitată urgentarea procesului de ajutorare a fermierilor europeni și crearea unor mecanisme automate de sprijin pentru fermierii din regiunile afectate.

O altă măsură cerută este să se ia în calcul, de către Comisia Europeană, reintroducerea taxelor vamale pentru importurile din Ucraina, care beneficiază acum de scutire.

Problemele întâmpinate de fermierii români, afectați de tranzitul cerealelor ucrainene, au fost prezentate președintelui Comisiei Europene de către președintele Klaus Iohannis, în ultima sa vizită la Bruxelles. Iohannis a cerut reînceperea dialogului tehnic între Comisie și ministerele Agriculturii din statele afectate, pentru recalcularea cuantumului compensațiilor.

Acest pachet de măsuri cerut de premierii din România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Polonia se va adăuga programelor pe care Guvernul României și Comisia Europeană le derulează în sprijinul fermierilor români.

De altfel, Ciucă spune că România continuă să fie alături de Ucraina în fața agresiunii rusești și să susțină țara vecină prin orice mijloace diplomatice, economice și umanitare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca cereale Ucraina