x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicolae Ciucă: În Marea Neagră am văzut fapte care confirmă că situaţia se deteriorează

Nicolae Ciucă: În Marea Neagră am văzut fapte care confirmă că situaţia se deteriorează

07 Oct 2017   •   15:30
Nicolae Ciucă: În Marea Neagră am văzut fapte care confirmă că situaţia se deteriorează

Şeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, a declarat sâmbătă că în Marea Neagră a văzut recent fapte care confirmă că situaţia se deteriorează, menţionând acţiunile Rusiei, criza din Ucraina, dar şi ameninţările transnaţionale care rezultă din terorism şi migraţie.

"În ultimele două decenii regiunea Mării Negre s-a transformat şi a oferit posibilităţi tuturor din punct de vedere al logicii. (...) Situaţia rămâne complexă, dată fiind existenţa provocărilor, securitatea în regiune rămâne complicată, nu doar pentru ţările din zonă, dar şi pentru tot flancul din Est al NATO. În Marea Neagră am văzut recent fapte care confirmă că situaţia se deteriorează, am văzut acţiunile Rusiei, poziţia sa militară, cât şi criza din Ucraina, fără să uităm ameninţările transnaţionale rezultând din terorism şi migraţie. Vedem, de asemenea, reţelele criminale. Toate acestea accentuează presiunea din zonă. Suntem şi noi îngrijoraţi în special de faptul crizei care continuă în Orientul Mijlociu în Balcani, având o zonă de tranzit pentru cei care vor să ajungă în vestul Europei şi astfel ne putem confrunta cu atentate. Toate acestea destabilizează regiunea şi se pare că toţi membri NATO trebuie să rămână vigilenţi", a spus Ciucă în Comisia pentru apărare şi securitate din cadrul celei de-a 63-a sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO, care are loc la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că, la Varşovia, şefii de stat şi de guverne au convenit să adopte un plan de măsuri pentru a asigura credibilitatea şi apărarea Alianţei Nord - Atlantice.

"În acelaşi timp au creat o prezenţă pentru partea de Nord a flancului de Est, aceleaşi măsuri care să fie adoptate şi în partea de Sud. Deci vorbim despre flancul de Est, a fost stabilit în funcţie de ameninţare un sistem de securitate, astfel încât forţe armate să fie reprezentate în partea de Sud- Est. Avem patru grupuri tactice permanente în partea de Sud, în partea Balcanică, în flancul de Est şi avem prezenţa terestră, cât şi componentă aeriană. De asemenea, o iniţiativă maritimă pe Marea Neagră, cât şi o iniţiativă de antrenament. Totul decurge bine", a menţionat Ciucă. AGERPRES

×