x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ciucă: Regele Charles al III-lea a acționat întotdeauna ca un adevărat ambasador al României

Ciucă: Regele Charles al III-lea a acționat întotdeauna ca un adevărat ambasador al României

de Redacția Jurnalul    |    11 Mai 2023   •   20:00
Ciucă: Regele Charles al III-lea a acționat întotdeauna ca un adevărat ambasador al României
Sursa foto: Hepta

Regele Charles al III-lea a acționat întotdeauna ca un adevărat ambasador al României, cu o profundă afinitate pentru țara noastră, promovând România, inclusiv ca destinație turistică, dar și numeroase acțiuni umanitare și de cercetare, spune Nicolae Ciucă.

„România și Marea Britanie se bucură de o relație excelentă, concretizată în Parteneriatul nostru Strategic pe care l-am reînnoit în urmă cu două luni. Suntem țări cu viziuni similare, nu doar aliați, iar politicile noastre în materie de securitate, apărare și afaceri externe sunt practic similare. În această perioadă complicată, în care Rusia a declanșat un război pe scară largă asupra Ucrainei, prietenia, cooperarea și relația militară dintre țările noastre se bucură de o și mai mare apreciere. Marea Britanie a fost întotdeauna un partener esențial al României, în special în împărtășirea de lecții învățate și bune practici. Au fost multiple ocazii în care militarii noștri au luptat umăr la umăr într-o serie de teatre de operații de primă importanță pentru NATO și în cadrul diferitelor coaliții de voință ale țărilor democratice cu vederi similare”, afirmă Nicolae Ciucă, prezent la recepția organizată de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti cu prilejul recentei încoronări a Majestăţilor Lor Regele Charles al III-lea şi Regina Camilla.

El adaugă că educația, cercetarea, formarea, expertiza sunt alte domenii de cooperare de primă importanță.

„Peste un milion de români au ales să locuiască în Regatul Unit, au fost bine primiți și s-au integrat în societatea britanică. Permiteți-mi să felicit poporul britanic, cu ocazia recentei încoronări a Majestăților Lor Regele Charles al III-lea și Regina Camilla. Am avut ocazia să-l întâlnesc pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea pe parcursul mandatului meu și nu pot decât să susțin ideea că a acționat întotdeauna ca un adevărat Ambasador al României, cu o profundă afinitate pentru țara noastră, promovând România, inclusiv ca destinație turistică, dar și numeroase acțiuni umanitare și de cercetare a unor importante teme de interes comun. Majestatea Sa reprezintă una dintre cele mai importante legături dintre țările noastre”, încheie Ciucă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca regele charles