Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, a fost condamnat, astăzi, de Tribunalul Hunedoara, la doi ani de închisoare, cu suspendare, şi un termen de încercare de patru ani, în procesul referitor la introducerea în ţară a două maşini pentru care Mischie nu a plătit taxe vamale, informează Agerpres.
Nicolae Mischie va trebui să achite Autorităţii Naţionale a Vămilor suma de 51.149 de lei, inclusiv penalităţile de întârziere, cu titlu de despăgubiri civile, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman. Judecătorii l-au condamnat pe inculpat la doi ani de închisoare pentru folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală, doi ani de detenţie pentru înşelăciune şi doi ani pentru fals în declaraţii. Tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv doi ani de închisoare şi interzicerea pe timp de doi ani a drepturilor de a alege şi de a fi ales în funcţii publice sau de a ocupa o funcţie publică în instituţii de stat. De asemenea, instanţa a decis ca Nicolae Mischie să aibă un termen de încercare pe o durată de patru ani, perioadă în care acesta nu mai poate săvârşi alte infracţiuni, în caz contrar el urmând să efectueze pedeapsa cu închisoarea într-un penitenciar.Decizia Tribunalului Hunedoara poate fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la comunicare. Procesul face referire la două maşini care au fost aduse în ţară de Nicolae Mischie în anul 2000 şi înscrise fără taxe vamale pe o firmă a acestuia din localitatea Mătăsari, judeţul Gorj.
Pe de altă parte, Nicolae Mischie mai are un dosar pe rolul instanţelor hunedorene, referitor la supraevaluarea unor lucrări la drumurile judeţene din Gorj. Procesul s-a încheiat, în luna martie, la Judecătoria Deva, inculpatul fiind condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare, cu executare, pentru abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale şi executarea de lucrări de reparaţii fără autorizaţie de construcţie pentru monumente istorice. El trebuie să plătească daune materiale în valoare de 82.653 de lei către Consiliul Judeţean Gorj, constituit ca parte civilă în proces.
Nicolae Mischie susţine că nu are vreun amestec în acest dosar. El a fost acuzat de procurori că ar fi acceptat supraevaluarea unor lucrări de modernizare la drumurile judeţene, în perioada în care inculpatul era preşedinte al CJ Gorj. Conform anchetatorilor, preţul plătit de CJ Gorj pentru aceste lucrări a fost mai mare decât cel real, prejudiciul fiind calculat la aproximativ un milion de lei. ''În dosarul cu drumurile, nu am niciun amestec. Nu am ţinut nicio licitaţie, nu am făcut nicio recepţie. Este ca şi cum v-ar lua de pe stradă şi v-ar condamna pentru că sunteţi oameni(...). Este inadmisibil să trimiţi un om în judecată punându-i în faţă o hârtie, când el nu are nicio legătură cu această problemă '', a declarat, pe 30 martie, fostul preşedinte al CJ Gorj.
Sentinţa dată de Judecătoria Deva a fost atacată cu apel la Tribunalul Hunedoara, atât de inculpat, cât şi de procurori. Procesul va intra pe rolul Tribunalului Hunedoara după ce instanţa Judecătoriei Deva va motiva hotărârea adoptată.
Dosarul în care Nicolae Mischie a fost condamnat pentru supraevaluarea lucrărilor la drumurile judeţene din Gorj numără 140 de volume şi a fost apreciat de judecători ca fiind unul extrem de complex.