x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicolae Popa va fi extrădat

Nicolae Popa va fi extrădat

08 Dec 2010   •   13:11
Nicolae Popa va fi extrădat
Sursa foto: /Reuters

Magistraţii din Jakarta au decis extrădarea lui Nicolae Popa. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul procesului în care se judecă cererea României pentru aducerea acasă a lui Popa. Decizia este definitivă.

MAE confirmă că instanţa indoneziană a hotărât că se poate da curs cererii de extrădare formulată de autorităţile române privindu-l pe Nicolae Popa, adăugând că părţile implicate în procedura extrădării se reunesc pentru întocmirea proiectului de decret ce va fi transmis preşedintelui indonezian.

"MAE confirmă că instanţa indoneziană a hotărât că se poate da curs cererii de extrădare formulată de autorităţile române privindu-l pe cetăţeanul român Popa Nicolae. De asemenea, legea indoneziană nu prevede posibilitatea unui apel la sentinţa pronunţată astăzi", precizează MAE, potrivit Mediafax.

Conform sursei citate, urmare a acestei hotărâri definitive, părţile implicate în procedura extrădării se reunesc pentru întocmirea proiectului de decret care va fi înaintat preşedintelui Indoneziei spre aprobare. Numai după ce decretul va fi semnat, extrădarea poate avea loc.

Ministerul aminteşte că "subiectul se află în responsabilitatea Ministerul Justiţiei, potrivit art. 13, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, care prevede că Ministerul Justiţiei reprezintă autoritatea centrală prin intermediul căreia sunt transmise cererile de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, având ca obiect extrădarea şi transferarea persoanelor condamnate".

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei indoneziene, Iskandar Hasan, a declarat la finalul lunii noiembrie, că Popa fi extrădat în România în luna decembrie. Oficialul indonezian a mai precizat la acea dată că, având în vedere că Indonezia nu are un acord de extrădare cu România, autorităţile vor mai aştepta până când o instanţă indoneziană se va pronunţa definitiv în legătură cu această decizie.

Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de detenţie pentru infracţiuni economice şi reţinut la Jakarta în 2 decembrie 2009. În 2006, Nicolae Popa fost condamnat în absenţă de un tribunal românesc, pentru înşelarea a peste 100.000 de persoane prin intermediul FNI.

Între timp, procesul lui Sorin Ovidiu Vîntu continuă. Omul de afaceri, acuzat de favorizarea infractorului, mai exact a lui Nicolae Popa, a avut un nou termen de judecată luni. Afaceristului i s-a făcut rău în timpul procesului, fiind transportat la spital.


×