x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicuşor Dan: Vom plăti facturi mai mici la energia electrică consumată pentru iluminatul stradal

Nicuşor Dan: Vom plăti facturi mai mici la energia electrică consumată pentru iluminatul stradal

de Alice Petrescu    |    16 Mar 2023   •   20:20
Nicuşor Dan: Vom plăti facturi mai mici la energia electrică consumată pentru iluminatul stradal
Sursa foto: Facebook

Capitala a obţinut finanţare nerambursabilă de la Administraţia Fondului de Mediu de 25 de milioane de lei pentru modernizarea sistemului de iluminat public din București, a anunţat, joi,edilul general, Nicuşor Dan.

Proiectul presupune eficientizarea şi modernizarea sistemului de iluminat public prin implementarea sistemului de telegestiune şi utilizarea aparatelor cu tehnologie LED pe cincisprezece artere: Drumul Taberei, Braşov, Virtuţii, Crângaşi, Turda, Averescu, Mărăşti, Sibiu, Drumul Sării, 1 Mai, Camil Ressu, Theodor Pallady, Ion Mihalache, Calea Griviţei şi bulevardul Bucureştii Noi.

Îm plus, primarul general mai spune că Municipalitatea aşteaptă aprobarea Administraţiei Fondului de Mediu pentru o cerere de 50 de milioane de lei referitoare la alte 34 de artere din Capitală.


Nicușor Dan a explicat pe pagina sa de socializare că prin investiţiile realizate cu aceste finanţări nerambursabile Primăria Capitalei va înlocui 10% din iluminatul public din Bucureşti, aproape 13.000 de corpuri de iluminat, ceea ce presupune şi reducerea cheltuielilor cu iluminatul public cu peste 10 milioane de lei.

În plus, primarul general a adăugat că modernizarea sistemului de iluminat va contribui la creşterea siguranţei cetăţenilor şi a traficului auto pe timpul nopţii. 

×
Subiecte în articol: nicusor dan energia electrică