x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicușor Dan se teme de un cutremur puternic în Capitală. Construcțiile de după 1990 ar putea ridica probleme

Nicușor Dan se teme de un cutremur puternic în Capitală. Construcțiile de după 1990 ar putea ridica probleme

11 Oct 2022   •   17:29
Nicușor Dan se teme de un cutremur puternic în Capitală. Construcțiile de după 1990 ar putea ridica probleme

Edilul general al Capitalei, Nicușor Dan se teme de modul în care se vor comporta la un cutremur mare blocurile construite după anii '90, în București.

”România și Bucureștiul sunt într-o zonă seismică și mi-e teamă. Mi-e teamă de construcțiile de după 90 de cum vor, cum se vor comporta construcțiile de după 90 la primul mare cutremur pe care-l vom avea în București.

Și aici avem o mare problemă. Cred că suntem absolut cu toții de acord că trebuie să avem o predictibilitate și o securitate a raporturilor juridice. Cred că suntem cu toții absolut de acord.Pentru ca să avem asta, trebuie să avem instituții de control și instituțiile de control nu funcționează”, a declarat Nicușor Dan.

Nicuşor Dan, anunţ despre un cutremur în Bucureşti

 

×
Subiecte în articol: nicusor dan cutremur